PORTRET: Sarah Brightman îşi continuă drumul spre stele

Sarah Brightman, una dintre cele mai proeminente interprete ale genului clasic crossover, revine după 10 ani în România şi va susţine în această seară un concert cu casa închisă la Sala Palatului din Bucureşti. Soprana va fi acompaniată de o orchestră impresionantă, cu nu mai puţin de 51 de membri, şi a anunţat un setlist din care nu vor lipsi piese celebre ca Time to Say Goodbye, Ave Maria, Phantom of the Opera sau Anytime, Anywhere, puse în valoare de jocuri de lumini şi de costume strălucitoare.
Sarah Brightman este considerată creatoarea genului crossover clasic. Cu peste 30 de milioane de discuri şi 2 milioane de DVD-uri, este cel mai bine vândut artist al acestui gen şi cea mai bine vândută soprană din toate timpurile.
Este una dintre cele mai bogate artiste din Marea Britanie, cu o avere de 30 de milioane de lire sterline. Dar ambiţiile sale depăşesc acum limita terestră: Sarah vrea să devină prima artistă care va înregistra un cântec în spaţiu, eveniment programat pentru anul 2015, în timpul unei misiuni pe Staţia Spaţială Internaţională. Din cauza acestor pregătiri pentru misiunea spaţială, o serie de spectacole, printre care şi cel de la Bucureşti, din cadul turneului „Vânătorul de vise (Dreamchaser)“, s-au amânat de mai multe ori.

SB3

***

Soprana britanică de 54 de ani este şi compozitoare, actriţă şi dansatoare. Sarah Brightman şi-a început cariera ca membru al trupei de dans „Hot Gossip” şi a lansat mai multe single-uri disco ca interpret solo. În 1981, şi-a făcut debutul în teatrul muzical în „Cats”, unde l-a întâlnit pe compozitorul Andrew Lloyd Webber, cu care s-a căsătorit. A fost sursa de inspiraţie a acestuia pentru unul dintre cele mai faimoase musical-uri din toate timpurile, „Fantoma de la Operă“.

În Fantoma de la Operă
În Fantoma de la Operă

După retragerea de pe scena teatrală şi divorţul de Lloyd Webber, Brightman a început colaborarea cu fostul grup new age „Enigma” (în 1993), de data aceasta ca artist clasic crossover.

Duetul ei din 1996 cu tenorul italian Andrea Bocelli, „Time To Say Goodbye”, a cucerit topurile din întreaga Europă şi a devenit cel mai mare şi cel mai rapid single vândut din toate timpurile în Germania, cu un record de 3 milioane de exemplare.

Ulterior, a devenit un succes internaţional, cu 12 milioane de exemplare vândute în întreaga lume. Deţine peste 180 de CD-uri de aur şi platină şi premii pentru vânzări în 38 de ţări diferite.

Sarah Brightman şi Andrea Bocelli
Sarah Brightman şi Andrea Bocelli

A cântat în foarte multe limbi, engleză, spaniolă, franceză, latină, germană, italiană, rusă, chineză, japoneză sau catalană, fapt ce i-a atras popularitatea la nivel internaţional. De altfel, între 2012 şi  2014, Sarah Brightamn a fost ambasador UNESCO pentru  pace, pentru contribuţia ei la dialogul intercultural şi contribuţiile din domeniul umanitar de-a lungul carierei sale.

Concert in Catedrala Sf. Stefan din Viena
Concert in Catedrala Sf. Stefan din Viena

Sarah Brightman este singurul artist care a fost invitat de două ori pentru a cânta la Jocurile Olimpice, în 1992 la Barcelona, unde a cântat „Amigos Para Siempre” cu tenorul spaniol Jose Carreras, cu o audienţă globală estimată la un miliard de persoane şi 16 ani ani mai târziu, la Beijing, de data aceasta cu cântăreţul chinez Liu Huan şi piesa „You and Me”, cu o audienţă estimată la 4 miliarde de persoane.

Alături de Jose Carreras
Alături de Jose Carreras

În afară de muzică, Brightman a început o carieră de film, făcându-şi debutul în „Repo! The Genetic Opera” (2008), un film muzical – operă rock, regizat de Darren Lynn Bousman. În 2011 a filmat „Prima noapte”, în care joacă rolul unui dirijor, alături de Richard E. Grant. Recent, şi-a deschis propria casă de producţie, Instinct Films, unde se află în pre-producţie primul său film.

 sarah

Discografia completă a artistei poate fi consultată AICI.

Bianca Ioniţă

http://youtu.be/O7IW1_CEZww