Vizita în Serbia şi-a atins ţinta, „gheaţa a fost spartă” (premierul Albaniei, Edi Rama)

Premierul Albaniei, Edi Rama, a declarat la Tirana că vizita în Serbia şi-a atins ţinta şi pentru că în relaţiile dintre cele două state „gheaţa a fost spartă”. „Am fost la Belgrad ca să întind o mână prietenească, deşi pentru a deveni adevăraţi prieteni trebuie realizate mai multe decât ce s-a putut realiza în ultimele două zile. Totuşi, mă bucur că am spart gheaţa” – a declarat Rama la Tirana.

„Dacă o pritenie adevărată are nevoie de timp pentru a se dezvolta, un parteneriat serios nu poate aştepta. Noi ne vom împlica în acest proiect fiind convinşi că în Balcani începe o nouă eră şi pentru că este o şansă pentru generaţiile viitoare” – a declarat premierul albanez, care în a doua zi a vizitei sale în Serbia a vizitat Presevo (localitate cu populaţie majoritar albaneză), unde a mulţumit pentru titlul de cetăţean de onoare, care i-a fost acordat. La Presevo, Rama a declarat că poprul albanez nu visează la Albania Mare, ci la „o mare Europă care să cuprindă şi teritoriile pe care trăiesc albanezii”, dar s-a întors în Albania prin Kosovo, iar la trecerea punctului administrativ Konculj a fost salutat de un grup de albanezi care fluturau un drapel cu harta Albaniei Mari.

Premierul albanez a mulţumit în mod deosebit albanezilor kosovari, care au transformat trecerea sa prin Kosovo într-un „eveniment memorabil”, deoarece pe tot traseul au stat pe marginea drumului pentru a-l saluta.

www.tanjug.rs – 13 noiembrie