Pasionaţii de plimbări pe două roţi mai au câteva zile la dispoziţie dacă vor să închirieze o bicicletă în parcurile Kiseleff şi Herăstrău. Centrele „La Pedale”, primul sistem de bike-sharing gratuit din capitală, se închid după data de 16 noiembrie. Acestea urmează să fie redeschise în primavara anului viitor, când vor permite condiţiile meteo. Anul acesta a adus un număr record de utilizatori ai bicicletelor; aproximativ 70.000 de bucureşteni au pedalat gratuit pe cele 700 de biciclete în parcurile Kiseleff şi Herăstrău. Proiectul a început în 2008, când au fost puse la dispoziţia bicicliştilor trei modele – pentru copii, adolescenţi şi adulţi. Bicicletele pot fi închiriate pentru maxim două ore, doar în perimetrul parcurilor. Proiectul „La Pedale” este parte a unei acţiuni demarate de Primăria Sectorului 1 care vizează promovarea mersului pe bicicletă în oraş după un model implementat deja cu succes în principalele capitale europene. „Mersul pe bicicletă a devenit aproape un simbol al civilizaţiei urbane europene din secolul XXI. În marile oraşe din Europa oamenii au înţeles că lupta cu aglomeraţia din trafic nu poate fi câştigată la volanul automobilului. De aceea, apelează într-un număr cât mai mare la acest mijloc de transport sănătos, curat şi, de ce nu?, eficient” – a explicat primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
RADIO BUCUREŞTI – 14 noiembrie