În cursul nopţii, pompierii militari hunedoreni, ajutaţi de lucrători din cadrul Ocolului Silvic Boşorod, au continuat acţiunile de stingere a incendiului de pe cele opt hectare de litieră de pădure de mesteceni şi pin din masivul Şureanu, pe raza comunei Boşorod. În această dimineaţă, în zonă mai persistă câteva focare şi se intervine pentru stingerea acestora. La faţa locului se află şi inspectorul şef al I.S.U. Hunedoara, Viorel Demean, pentru a decide dacă este nevoie de intervenţia unui elicopter al Unităţii de Aviaţie din Cluj, dotat cu echipamente de stocare şi transport al apei. Incendiul la litieră de pădure de mesteacăn şi pin a avut loc într-o zonă greu accesibilă, cu pante abrupte şi teren accidentat, unde intervenţia pompierilor pentru lichidarea focarelor este foarte dificilă. Acţiunile acestora au fost îngreunate şi de lipsa surselor de apă, precum şi de vântul puternic care a favorizat propagarea arderii. Pentru a opri înaintarea incendiului pompierii au realizat cu ajutorul lopeţilor decopertarea solului şi au înabuşit cu pământ focarele de ardere, transmite corespondentul RRA, Dorin Corpade.