Întrevedere Putin – Merkel la Brisbane, în curs de pregătire

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, preconizează ca în cadrul summitului G20 de la Brisbane (Australia) să aibă o întâlnire biltaterală separată cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel – a confirmat secretarul de presă al şefului statului rus, Dmitri Peskov. Potrivit Interfax, cancelarul Merkel declarase că consideră foarte posibil să aibă o întâlnire cu Putin la summitul G20 pentru a dezbate, între altele, situaţia din Ucraina. “Înţelegerile stabilite la Minsk nu sunt respectate. Această problemă se va dezbate şi ea pe culoarele G20” – a arătat Merkel, adăugând că această problemă “o îngrijorează foarte mult“. În această săptămână cancelarul Germaniei a discutat situaţia din bazinul Donbas cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko. După cum a comunicat, pe 12 noiembrie, serviciul de presă al preşedintelui ucrainean, cancelarul Merkel “a dat asigurări că situaţia în Ucraina va fi una dintre cele mai importante probleme care se vor dezbate în cursul summitului G20 de la Brisbane (15-16 noiembrie)“. Preşedintele Rusiei a sosit la Brisbane în această seară (ora locală). Programul summitului G20 va începe mâine dimineaţă. Preşedintele Federaţiei Ruse are planificate în aceeaşi zi o serie de întâlniri bilaterale.

www.interfax.ru – 14 noiembrie