Ministrul finanţelor publice nu este de acord cu eliminarea cotei unice de impozitare

Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu, nu este de acord cu eliminarea cotei unice de impozitare. Potrivit unui comunicat de presă, instituţia nu a făcut niciodată un scenariu privind eliminarea acesteia şi nici estimări legate de posibilitatea creşterii impozitelor locale pe proprietate. Impozitele datorate pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport vor fi menţinute la nivelul actual, în condiţiile în care consiliile locale vor păstra actualele niveluri de impozite şi taxe locale, se mai arată în comunicat. Reacţia ministerului vine în urma unor informaţii apărute în presă, potrivit cărora Guvernul ar vrea să elimine cota unică şi să aplice cote progresive, dar şi să crească impozitele locale, cu 25% de anul viitor şi cu încă 25% începând cu 2016.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 noiembrie