Rusia refuză să îl extrădeze pe Viktor Ianukovici

Rusia consideră că nu există premise pentru extrădarea fostului preşedinte ucrainean, Viktor Ianukovici, şi a membrilor familiei sale, care sunt daţi în urmărire de către autorităţile din Ucraina – scrie Interfax, citând o sursă oficială de la Moscova. „Şansele, ca tatăl şi fiul Ianukovici, precum şi alţi foşti oficiali de rang înalt din Ucraina să fie puşi la dispoziţia noilor autorităţi ucrainene, sunt, practic, reduse la zero” – a apreciat sursa. În opinia acesteia, autorităţile ruse cred că nu există „premise legale pentru extrădare”, argumentul lor esenţial fiind refuzul Interpolului, de a-l include pe Ianukovici în lista criminalilor aflaţi în căutare internaţională. Poziţia Interpol este că „organizaţia nu intervine în chestiuni politice”. Pe de altă parte, în luna octombrie, preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut că l-a ajutat pe Ianukovici să părăsească Ucraina şi să se refugieze în Rusia, trecând prin Crimeea.

(www.interfax.ru – 15 noiembrie)