A crescut numărul solicitărilor pentru urna mobilă

O bătrână de 104 ani a votat la o secţie din localitatea Buziaş, din judeţul Timiş. Teodora Romanovchi  este internată într-un azil de bătrâni, dar a cerut să-şi exprime  votul şi a fost transportată cu un cărucior până la urne. Ea a vrut astfel să dea un exemplu tinerilor pentru a-i convinge să-şi mergă la vot, transmite din Timiş, Alina Bujancă. La Suceava, numărul cetăţenilor care au cerut urna mobilă a crescut semnificativ faţă de turul întâi.
Numărul solicitărilor pentru urna mobilă în judeţul Suceava a crescut cu peste 800, comparativ cu primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Pentru turul al II-lea al alegerilor din cele 2.343 de cereri aproape jumătate provin de la pacienţii din spitalele din judeţ, iar un număr de 26 de persoane aflate în arestul Poliţiei Suceava au solicitat, de asemenea, să voteze prin intermediul urnei mobile. Peste 70% dintre pacienţii cu drept de vot al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au cerut urna mobilă. Asta înseamnă un număr de 410 pacienţi ai spitalului, cu peste 100 mai mulţi decât la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 noiembrie)