Editura Casa Radio îşi aşteaptă cititorii la cea de-a XXI-a ediţie a Târgului internaţional de carte Gaudeamus, ce are loc în Pavilionul Central Romexpo în perioada 19-23 noiembrie. Pe lângă noile apariţii în colecţiile sale consacrate de audiobook, carte ilustrată şi CD, Casa Radio vă face martorii unui eveniment editorial unic în literatura română: Tandem de Tudor Banuş şi Şerban Foarţă. Acesta răstoarnă o cutumă a istoriei literaturii universale, cea a marilor cărţi ilustrate de mari artişti. Noutatea absolută este ilustrarea poetică a creaţiilor unui artist. Tandem-ul s-a născut în paginile revistei Observator cultural, săptămânal, sub ochii cititorilor. Tandem. 50 de poeme de Şerban Foarţă după desene de Tudor Banuş înregistrate în rostirea autorului & gravate pe dublu CD vă oferă nu doar un excepţional spectacol vizual, al poemelor care dau viaţă desenelor, ci şi unul audio.
Cei 120 de ani de la naşterea lui Camil Petrescu sunt celebraţi la Editura Casa Radio prin editarea CD-box-ului Teatru. 6 CD-uri, 3 piese de teatru radiofonic din Fonoteca de Aur: Mitică Popescu, Jocul ielelor, Suflete tari, în interpretarea unor mari artişti ca Radu Beligan, Clody Berthola, Ştefan Ciubotăraşu, Octavian Cotescu, Ion Manolescu şi prezentate de teatrologul Florica Ichim.
În Colecţiile Radio-Prichindel şi Noapte bună, copii! poveştile pentru copii continuă să se scrie în romane grafice (BD) şi audio (CD) – Neghiniţă de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Harap-Alb de Ion Creangă – sau în cărţi ilustrate+CD: Nică fără frică de Nina Cassian. Actriţa Alexandrina Halic dă voce personajelor lui Gellu Naum, Apolodor, leul Amedeu şi cangurul Ilie, în A doua carte cu Apolodor, audiobook cu ilustraţii de Alexandru Ciubotariu.
Un alt spectacol audio şi vizual, pe tonalităţi diferite, îl oferă poezia lui Ion Barbu, în interpretarea lui Victor Rebengiuc, Emil Botta, A.E. Baconsky şi Romulus Vulpescu. După melci, o noua apariţie din Colecţia Biblioteca de Poezie Românească este ilustrată de Tudor Banuş şi prezentată de poetul Bogdan Ghiu.
Mariana Marin, poetă reprezentativă a generaţiei ’80, a părăsit de timpuriu scena poeziei, dar nu şi raftul întâi al literaturii române. Între 1991-2002, a înregistrat pentru posteritate o Scrisoare deschisă. Cele 27 de poeme rostite la Radio sunt ilustrate de Tudor Jebeleanu. Volumul conţine mărturii şi amintiri semnate de Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru şi Ion Bogdan Lefter. Criticul literar Nicolae Manolescu semnează cuvântul-înainte al acestei noi apariţii.
În Colecţia Lada de zestre a apărut Nunta în Someş, conferinţă la Radio de Constantin Brăiloiu, citită de Victor Rebengiuc şi prezentată de antropologul Vintilă Mihăilescu. Cum se scrie o carte, un dublu CD apărut în Colecţia Lecturi pe întuneric, conţine conferinţe radiofonice despre literatură română şi universală, semnate şi rostite la Radio de Tudor Vianu între 1955 şi 1964, şi prezentate de criticul literar George Neagoe.
Găsiţi mai jos programul de lansări al Editurii Casa Radio, la STANDUL RADIO ROMÂNIA – nivel +4.50, stand 252
Vineri, 21.XI.2014
ora 13,30
Prezentarea celor mai noi titluri din colecţiile de audiobook dedicate celor mici:
- „Radio-Prichindel“ (roman grafic&audio):
- Barbu Ştefănescu Delavrancea, Neghiniţă (înregistrare 1967, BD: Alexandru Ciubotariu)
- Ion Creangă, Harap-Alb (înregistrare 1964, BD: Mircea Arapu)
- Nina Cassian, Nică fără frică (înregistrare 1964, ilustraţii de Cristiana Radu)
- „Noapte bună, copii“, număr special de poezie
Gellu Naum, A doua carte cu Apolodor în lectura Alexandrinei Halic (înregistrare 2013)
Invitaţi: Alexandrina Halic, Vasile Manta, Simona Popescu, Dan Matei şi ilustratorii Cristiana Radu şi Alexandru Ciubotariu („Ciubi“)
Moderează: Daria Ghiu
ora 16,00
Camil Petrescu – 120 de ani de la naştere: lansare CD-box aniversar în Colecţia „Fonoteca de Aur”:
Camil Petrescu, Teatru (6 CD-box: Mitică Popescu, Jocul ielelor, Suflete Tari)
Adaptări radiofonice din 1956, 1958 şi 1966.Cu: Radu Beligan, Tanţi Cocea, Ştefan Ciubotăraşu, Constantin Codrescu, Clody Berthola…
Invitaţi: Florica Ichim, Camil Aurelian Petrescu, Cristian Teodorescu, Ovidiu Şimonca, Ioana Pârvulescu, Natalia Stancu Moderează: Costin Tuchilă
Sâmbătă, 22.XI.2014
ora 14,00
Autori cult, înregistrări rare. Prezentarea noilor apariţii din colecţia de audiobook
„Biblioteca de poezie românească“ :
- Tudor Banuş&Şerban Foarţă, Tandem. 50 de poeme de Şerban Foarţă după desene de Tudor Banuş, înregistrate în rostirea autorului şi gravate pe dublu-CD
- Ion Barbu, După melci, 17 poeme de Ion Barbu rostite în premieră la Radio între 1965-1969 de Victor Rebengiuc, Dinu Ianculescu, Emil Botta, Ludovic Antal, A.E. Baconsky, Romulus Vulpescu, Constantin Codrescu, Dan Nasta. Cu un argument de Leonid Dimov („Studioul de poezie”, 1969). Cuvânt-înainte de Bogdan Ghiu. Ediţie ilustrată de Tudor Banuş.
Invitaţi: Tudor Banuş, Şerban Foarţă, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Ovidiu Şimonca, Emil Buruiană, Eugen Lucan
Moderează: Daria Ghiu
Duminică, 23.XI.2014
ora 14,00
Autori cult, înregistrări rare. Prezentarea noilor apariţii din colecţia de audiobook „Biblioteca de poezie românească“ :
Mariana Marin, Scrisoare deschisă sau Nu mă mai aşteptaţi la ore mici. Poeme rostite la Radio (1991-2002) & ilustrate de Tudor Jebeleanu
Invitaţi: Nicolae Manolescu, Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Emil Buruiană, Luca Jebeleanu
Moderează: Daria Ghiu
RADOR – 17 noiembrie