Ministrul bulgar al transporturilor, Ivailo Moskovski, propune discutarea posibilităţii de reducere a taxelor de traversare pentru autoturisme, în ambele direcţii, pe podul Vidin-Calafat. Moskovski a explicat că este preconizată o întâlnire între partea bulgară şi cea română pe această temă, însă partea română încă nu a confirmat desfăşurarea acesteia. „Deoarece valoarea taxelor de traversare a podului este determinată prin decizia celor două guverne – bulgar şi român – este necesară organizarea de consultări între cele două executive, în vederea unei eventuale reduceri a acestor tarife pentru autoturisme, în ambele direcţii”, a adăugat ministrul Moskovski. „Acest lucru ar fi posibil, luând în considerare modul în care se formează veniturile din taxele colectate de la autoturisme. Doar pentru comparaţie, pot să subliniez faptul că pe podul Ruse – Giurgiu, taxele pentru autoturisme s-au redus, de partea bulgară, de la 6 la 2 euro, printr-un decret al Consiliului de Miniştri, în direcţia Bulgaria – România, iar cele de partea română s-au redus la 3 euro”, a mai spus ministrul Ivailo Moscovski.
(www.focus-news.net)
Traducerea: Dana Dumitru