Declaraţiile antiruseşti ale noului secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, demonstrează lipsa de disponibilitate a Alianţei de a discuta cu Moscova într-un mod constructiv problemele existente şi contribuie la consolidarea poziţiilor partizanilor de la Kiev ai soluţionării prin forţă a conflictului din Ucraina – au declarat surse din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei. „Din păcate, vedem că Alianţa nu tinde către o dezbatere constructivă a problemelor ce s-au acutizat, preferând să pună în mişcare sentimentele antiruseşti, pentru a justifica, pe de o parte, planurile de consolidare a potenţialului de apărare al Blocului Nord-Atlantic şi, pe de altă parte, creşterea prezenţei militare a NATO în apropierea frontierelor Rusiei” – a comentat directorul adjunct al Departamentului pentru informaţii şi presă al MAE al Rusiei, Maria Zaharova, recentele declaraţii ale lui Stoltenberg. Oficialul rus a declarat că acest gen de declaraţii, făcute pe fondul eforturilor întreprinse de NATO şi de unele state membre ale organizaţiei în vederea consolidării potenţialului militar al Ucrainei, „dau apă la moară partidului războiului” de la Kiev. „În loc să contribuie în mod real la găsirea unor modalităţi de reglementare a conflictului din interiorul Ucrainei, Stoltenberg s-a alăturat răspândirii afirmaţiilor mincinoase făcute de liderii militari ai NATO privind transferul de tehnică şi armament rusesc peste frontiera ucraineană” – a declarat diplomatul rus.
www.interfax.ru – 17 noiembrie