„Organizaṭie subversivă” născută la începutul lui 1945 cu scopul sabotării ocupanṭilor sovietici în cazul unui conflict armat între ei ṣi americani, Divizia Sumanelor Negre îṣi declara legăturile cu Miṣcarea Naṭională de Rezistenṭă. Aceasta inspirase mai multe grupări anti-bolṣevice ṣi anticomuniste din România. Autorităṭile aveau să o distrugă în mai multe etape, prima dintre ele fiind răsunătorul proces al Sumanelor Negre desfăṣurat nu întâmplător în noiembrie 1946. Un altul avea să fie doi ani mai târziu, popularizat ca „procesul M.N.R.”, apoi altele ṣi altele…
În procesul Sumanelor Negre încheiat în 18 noiembrie 1946 au fost adunate laolaltă zeci de persoane din mai multe organizaṭii: Haiducii lui Avram Iancu – Divizia Sumanelor Negre, Grupul Înarmat de la Sinaia ṣi Graiul Sângelui. Era doar începutul unei represiuni extrem de dure asupra românilor anticomuniṣti ascunṣi în munṭii României, grupaṭi în organizaṭii paramilitare, în grupuri neînarmate, ori fugari izolaṭi.
În Arhiva de istorie orală se află o mărturie din „miezul” acestui proces tulburător prin dezvăluirile neaṣteptate apărute în cursul desfăṣurării sale. Este mărturia avocatului Radu Boroṣ care a apărat pe trei dintre inculpaṭi. Un document sonor de o foarte mare valoare, înregistrat în 1996 de Emilian Blânda, realizator la Grupul de istorie orală.
Am luat cunoṣtinṭă din ziare…
„Procesul Sumanelor Negre care s-a desfăşurat în 1946 a fost primul mare proces politic care s-a făcut după 23 august [1944]. Am luat cunoştinţă
într-o zi din ziare că Serviciile de Siguranţă au descoperit o mare organizaţie, intitulată Sumanele Negre, din care făceau parte generalul Aldea, generalul Eftimiu, avocatul Caleia, avocatul Negrescu, căpitanul Holban şi alţii, organizaţie care, de acord cu Serviciile Secrete americane, avea misiunea să devină o organizaţie de partizani care să saboteze în spatele frontului armatele româno-sovietice în cazul unei invaziuni americane destinată să schimbe regimul din România şi să-i alunge din România pe ruşi. Am rămas destul de surprins de această chestie şi am fost puţin preocupat, pentru că printre numele celor care erau desemnaţi printre căpetenii, era şi Horia Macellariu, amiralul Horia Macellariu şi avocatul Caleia. […] Am urmărit chestiunea, pentru că de la început am spus familiei lui Caleia că eu voi fi avocatul lui. În acelaşi moment, am ştiut că şi fratele meu o să trebuiască să apară în acest proces. Şi de fapt, când în noiembrie 1946 a început procesul, printre cei pe care ziarul îi anunţa în momentul ăla ca trimişi în judecată, figura şi fratele meu. […] I-au luat armele, l-au arestat şi pe el, dar lui i-au dat drumul după câteva zile aşa încât, în momentul când a început procesul, fratele meu se găsea în libertate. S-a pus problema dacă se prezintă la proces sau dacă profită de ocazie că este liber ca să încerce să scape. L-am sfătuit – şi el a urmat sfatul meu – să se prezinte.”
În boxa acuzaṭilor erau 20 de persoane
„Procesul s-a desfăşurat în aula Tribunalului Militar care la data aceea era situat într-un imobil pe strada Uranus. Era o mică închisoare şi restul,
să zicem aşa, celelalte localuri, ocupate de Tribunalul Militar şi cu această sală de judecată. În boxa acuzaţilor erau circa 20 de persoane, era [ṣi] generalul Aldea. Generalul Aldea a fost ministru de Interne în primul guvern după 23 august ṣi el a fost foarte mult combătut de Partidul Comunist, pentru că, în calitate de ministru de Interne, generalul Aldea împiedica acţiunile necorecte ale Apărării Patriotice, care era o organizaţie armată a Partidului Comunist şi care se deda la acte nelegale. Aldea a contracarat aceste acţiuni, de aceea era foarte criticat de Partidul Comunist.
Generalul Eftimiu era fostul ministru de Comunicaţii în primul guvern după 23 august. În boxă mai erau: Ilie Lazăr şi Ionel Pop, amândoi fruntaşi ai Partidului Naţional Ţărănesc, foarte populari şi
cunoscuţi în Ardeal. Ionel Pop fusese Secretarul Consiliului Naţional al Transilvaniei în 1918.
Erau avocatul Caleia şi avocatul Negrescu care, politic, erau liberali. Era un căpitan Holban, care făcea parte din Vânătorii de munte şi aparţinea Batalionului de la Predeal care făcea şi paza Peleşului. Era fratele meu. Era o femeie şi erau doi tineri, care se numeau unul Şteanţă şi unul Paleacu, care fuseseră conducători în Gărzile Iuliu Maniu, după 23 august când s-a început acţiunea de eliberare a Transilvaniei. Cu aceste Gărzi Iuliu Maniu intrau în satele ocupate de unguri ca să înlăture autorităţile maghiare. Şi se pare că aceste gărzi nu au avut multe menajamente faţă de autorităţi.
Era un alt tânăr naţional-ţărănist pe care nu-l cunoscusem. Era un căpitan Dumitrescu, de jandarmi, care fusese comandantul Legiunii – cred – a judeţului Mureş. Nu îmi mai aduc aminte exact dacă era judeţul Mureş sau un altul. Şi mai erau… era unul Chintescu, care făcea parte din Serviciul de Contrainformaţii al Armatei şi alţii de care nu îmi mai amintesc numele. În total erau circa 20 de persoane.”
