Doi inventatori români, premiaţi la concursul internaţional de inventică Eureka

La Bruxelles, au fost decernate la sfârşitul săptămânii trecute premiile concursului internaţional de inventică Eureka, printre câştigători fiind şi doi inventatori din România.
Salonul Innova din capitala Belgiei s-a consacrat de-a lungul vremii ca un prestigios spaţiu de întâlnire între cercetători, oameni de ştiinţă, cadre

Ionut Budisteanu
Ionut Budisteanu

 

didactice universitare şi întreprinzători interesaţi de nou, iar Eureka, concursul organizat de Direcţia Generală Întreprinderi şi Industrie a Comisiei Europene, este o platformă interguvernamentală care li se adresează organizaţiilor din domeniul cercetării, dezvoltării în industrie din Europa şi din lume, dovedindu-se totodată un bun loc de întâlnire între potenţiali parteneri de afaceri. Inovarea se află în centrul strategiei UE privind creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. Statele membre sunt încurajate să investească până la 3% din PIB în cercetare şi dezvoltare până în 2020, ceea ce s-ar putea traduce în 3,7 milioane de noi locuri de muncă la nivel european şi ar determina o creştere a PIB-ului Uniunii cu 800 de miliarde de euro.
La începutul acestui an a fost lansat un nou program de cercetare pentru următorii şapte ani, „Orizont 2020”, care reuneşte toate finanţările pentru cercetare şi inovare într-un singur program integrat în care sunt prevăzute fonduri de 80 de miliarde de euro numai pentru inovare. Tânărul inventator vâlcean Ionuţ Budişteanu s-a întors de la Salonul de Invenţii de la Bruxelles cu cinci premii şi două medalii, obţinute pentru un dispozitiv electronic menit să faciliteze prinderea unor infractori care încearcă să spargă bancomate. Dispozitivul, conectat la mai multe camere de filmat şi la un microfon, este capabil să recunoască automat zgomotul produs de un polizor cu care un spărgător ar încerca să taie un bancomat. Aceeaşi invenţie poate repera un infractor care poartă cagulă sau are faţa acoperită în momentul în care intră într-o instituţie. Un alt produs românesc, de data aceasta din domeniul medical, „Doctorul Electronic”, cu efect de regenerare electromagnetică a ţesutului la nivel celular prin care, practic, organismul este stimulat să se regenereze singur în acele zone unde vârsta sau factorii externi i-au distrus capacitatea normală de vindecare, dispozitiv realizat de medicul Bogdan Vlădilă, a primit medali de aur la categoria „Igienă şi cosmetică”, precum şi alte două premii la concursul internaţional Eureka de la Bruxelles, unde România s-a prezentat cu 25 de invenţii.