Alături de grivna ucraineană, pe teritoriul Republicii Populare Doneţk este posibil să fie pusă în circulaţie rubla rusească, ca una dintre posibilele variante de soluţionare a problemelor ce ţin de deficitul de numerar în republica autoproclamată, au comunicat surse din conducerea Republicii Populare Doneţk. „Am înţeles de mult că se va întâmpla asta, dar nu ne aşteptam ca Ucraina să facă acest lucru atât de nechibzuit. Acum avem câteva posibilităţi, una fiind trecerea la zona bivalutară, în care rubla şi grivna să circule simultan. Rubla va fi cea din Rusia”, a afirmat vice-speakerul Consiliului Popular (parlamentul) al Republicii Populare Doneţk, Denis Puşilin. El a evitat să spună data exactă la care se va realiza acest lucru, întrucât în mare măsură această decizie trebuie să aibă un caracter interstatal.
Prin decretul dat la 14 noiembrie, preşedintele Piotr Poroşenko a pus în aplicare hotărârea Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare din 4 noiembrie potrivit căreia Băncii Naţionale a Ucrainei i s-a propus ca în decurs de o lună să ia măsuri pentru încetarea deservirii conturilor bancare ale întreprinderilor şi ale populaţiei din zona de operaţiuni de forţă din regiunile Doneţk şi Lugansk.
Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a calificat decretul amintit drept o mare greşeală. Speakerul Parlamentului Republicii Populare Lugansk, Aleksei Koriakin, a declarat că prin decretul său Poroşenko a scos Ucraina din dialogul de la Minsk.
(www.interfax.ru – 17 noiembrie)