Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat pentru publicaţia germană „Bild” că, în acest moment, Ucraina este cel mai periculos loc din lume. „Ucraina este în prezent cel mai periculos loc din lume, chiar mai periculos decât ameninţarea Statului Islamic şi tot ce se întâmplă în Orientul Mijlociu. În ţara mea, există mii de soldaţi ruşi, sute de tancuri şi artilerie grea. Aceasta este una dintre cele mai mari armate din lume, care ne ameninţă atât pe noi, cât şi întreaga Europă” – a remarcat liderul de la Kiev. Poroşenko a adăugat că Ucraina respectă toate punctele planului pentru soluţionarea paşnică a situaţiei din estul Ucrainei, însa acest document este încalcat în mod constant de Rusia. De asemenea, Petro Poroşenko a declarat că Ucraina este pregătită pentru un „război total” cu trupele ruseşti.
www.pravda.com.ua – 18 noiembrie