Astãzi vor fi învestiţi noul ministru de externe şi, respectiv, cel al culturii

Noii titulari de la cultură şi externe, Hegedus Csilla şi Mihnea Motoc, vor depune astazi jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni. Ieri, preşedintele Traian Băsescu a acceptat nominalizarea celor doi candidaţi propuşi de premierul Victor Ponta. Dna Hegedus, care în acest moment este secretar de stat în Ministerul Culturii, urmează să preia şi funcţia de vicepremier al guvernului. Ambasadorul Mihnea Motoc, diplomat de carieră, este reprezentantul permanent al României la UE. El va deveni ministru de externe, funcţie vacantată prin demisia lui Teodor Meleşcanu, cel care a deţinut portofoliul Afacerilor Externe mai puţin de o săptămână.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 noiembrie)