Biroul Federal de Investigaţii (FBI) monitorizează aproximativ 150 de cetăţeni americani, bănuiţi că au călătorit în Siria în ultimele luni, cu scopul posibil de a se alătura grupărilor armate, declară directorul FBI, James Comey. Acesta susţine că americanii care luptă alături de grupările extremiste jihadiste sunt o prioritate pentru FBI, din cauza posibilităţii ca aceştia să se întoarcă în Statele Unite antrenaţi şi cu expertiza necesară lansării unor atacuri pe teritoriul american. Biroul de investigaţii a urmărit îndeaproape cetăţenii bănuiţi că s-au alăturat grupului terorist Statul Islamic, care a lansat o campanie sofisticată de recrutare prin intermediul internetului. Directorul agenţiei nu a menţionat câţi cetăţeni americani sunt bănuiţi de către FBI că s-ar fi întors deja în Statele Unite după ce ar fi luptat pentru grupările jihadiste, declarând însă că „acesta este un lucru pe care-l urmărim îndeaproape. Nu vreau ca ei să ştie prea multe despre ceea ce cunoaştem noi.”
REUTERS – 19 noiembrie