Joe Biden şi Victoria Nuland vor face o vizită în Ucraina

Secretarul adjunct pentru afaceri europene şi eurasiatice al SUA, Victoria Nuland, va efectua o vizită în Ucraina, între 20 şi 23 noiembrie – informează serviciul de presă al Departamentului de Stat al SUA. Potrivit sursei menţionate, asistentul secretarului de stat, Victoria  Nuland, se va afla la Kiev, pentru a-l însoţi pe vicepreşedintele Joe Biden, care, de asemenea, va vizita Ucraina. Amintim că preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi vicepreşedintele american, Joe Biden, au avut recent o discuţie referitoare la situaţia din Donbas, în cadrul căreia au constatat o abatere de la aranjamentele de implementare a acordurilor de pace semnate la Minsk, ceea ce duce la escaladarea conflictului.

www.comments.ua – 19 noiembrie