Scenele care se petreceau în sală erau uneori tragi-comice, arătând incompetenṭa procurorului. Indiferent de argumentele inculpaṭilor, în faza interogatoriilor, ori de apărarea avocaṭilor, condamnările păreau a fi deja stabilite. O confirmă avocatul Radu Boroṣ.
Nici unul din ceilalţi acuzaţi nu a admis faptele
„După citirea actului de acuzare s-a trecut în faza interogatoriilor. În loc să fie interogat capul, şeful acestei organizaţii, cum era normal, au început prin a interoga pe cei doi tineri care, v-am spus că au fost 
în Gărzile Iuliu Maniu, Şteanţă şi Paleacu. Aceşti tineri nu numai că au confirmat tot ce era în actul de acuzare, dar au făcut şi o pledoarie, o apologie naţionalistă, care nu făcea decât să agraveze acuzaţiile care li se aduceau. Au fost din punct de vedere oratoric foarte bine expuse, cu elan, dădeau impresia că sunt şi convingeri, totuşi am rămas puţin surprins de imprudenţa ca într-un proces să îţi agravezi situaţia, în aceste condiţiuni.
Ceea ce este de remarcat, este că în afară de aceştia doi, nici unul din ceilalţi acuzaţi, nu au admis faptele care le erau puse în sarcină! Generalul Aldea şi ceilalţi au spus că: „Este adevărat, noi am făcut o organizaţie, dar această organizaţie avea un caracter defensiv, pentru că aveam informaţii că Partidul Comunist vrea să pregătească o lovitură de stat, pentru înlăturarea monarhiei, desfiinţarea monarhiei în România. Noi nu ne-am fi mişcat, dacă nu se întâmpla ceva! Noi nu aveam nici o intenţie de a acţiona activ împotriva regimului, atâta timp cât era regimul stabilit de rege şi în conformitate cu Constituţia„. Acest lucru l-au spus toţi, mai puţin căpitanul Dumitrescu care nici n-a admis actul de acuzare, nici nu l-a contrazis, nici nu s-a solidarizat cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi.
În schimb, generalul Aldea, în răspunsurile lui la interogatoriu, a spus: „Eu am fost solicitat de căpitanul Dumitrescu să primesc să văd pe domnul Şteanţă. Domnul Şteanţă a venit şi mi-a povestit că trebuie să se facă o organizaţie, că este bine ca România să se pregătescă pentru orice eventualitate… un discurs foarte nebulos şi puţin precis. Am rămas foarte perplex, l-am salutat, nu i-am spus nimic, nu i-am vorbit nimic de iniţiativa în care eu mă angajasem şi a plecat. La scurt timp, câteva zile după această întrevedere – spunea generalul Aldea – amicul meu, generalul Todiraşcu, cere să mă vadă şi foarte nenorocit îmi spune: Sunt un tată nefericit! Fata mea s-a căsătorit cu căpitanul Dumitrescu din jandarmi, care este un ticălos! Te rog să nu vorbeşti cu el dacă va încerca să vină să te vadă şi nu mai vedea pe nimeni din cei pe care ei ţi i-a recomandat!„ Aldea a recunoscut că curiozitatea acestei declaraţii… curiozitatea trezită de această mărturisire a lui Todiraşcu, l-a făcut să mai accepte de a mai vedea pe Şteanţă o dată, ca să-şi dea mai bine seama de ceea ce urmărea Şteanţă. A spus că această a doua întrevedere cu Şteanţă a fost foarte scurtă şi nu s-a vorbit nimica serios. Ilie Lazăr şi Ionel Pop au spus şi ei că au fost contactaţi de Şteanţă. Caleia a fost şi el contactat de Şteanţă. Toţi, pe rând, au fost contactaţi direct sau indirect de Paleacu şi de Şteanţă. Asta era situaţia care a reieşit din interogatorii.”
A intervenit un mic conflict între mine ṣi procuror
„În timpul interogatoriilor a intervenit un mic conflict între mine şi între procuror. Pentru că în timp ce pleda Aldea, în timp de răspundea Eftimiu, Negrescu, Caleia şi ceilalţi, generalul Atanasiu mereu spunea: „Vă cred, vă cred… Vă cred!„ Această declaraţie a lui Atanasiu pe mine m-a făcut să zâmbesc. Eram în primul rând, în prima bancă. La un moment dat, generalul Nicolau, procurorul se ridică şi spune: „Domnule Preşedinte, vă rog să interziceţi… Este aicea un domn avocat în sală, care zâmbeşte ironic, în timp ce dumneavoastră faceţi interogatoriul…„ Am înţeles că se referea la mine. M-am ridicat în picioare şi Atanasiu îmi spune: „Ce găsiţi de râs?„ „Dar nu râd, zâmbesc. Pentru că eu, în calitate de jurist, îmi pun întrebarea cum o să pronunţaţi dumneavoastră, ce sentinţă mai pronunţaţi dumneavoastră, când în mod practic aţi pronunţat o sentinţă de absolvire? Pentru că toţi pe care dumneavoastră îi întrebaţi, vă spun că nu recunosc acuzarea şi dumneavoastră aţi spus că îi credeţi! Dacă îi credeţi, nu mai puteţi să îi condamnaţi!„ A spus: „Este adevărat, dar eu cum nu sunt jurist pot să fac greşeli…„ Cu asta s-a închis incidentul şi el nu a mai continuat să facă această declaraţie.”
