Costul global al obezităţii este aproximativ egal cu cel al fumatului sau cu cel al conflictelor armate, însă este mult mai mare decât cel al alcoolismului sau al modificărilor climatice, sugerează cercetări efectuate recent de Compania de consultanţă în management McKinsey Global Institute. Costul global al obezităţii este de 1,3 triloane (1.300 de miliarde) de lire sterline sau 2,8% din activitatea economică anuală, potrivit unui raport realizat de compania de consultanţă în management McKinsey Global Institute. Aproximativ 1,2 miliarde de persoane, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din populaţia lumii, sunt supraponderale sau obeze, au declarat cercetătorii companiei de consultanţă în management, care au precizat că pentru combaterea obezităţii trebuie folosită responsabilitatea individuală.
(www.bbc.co.uk – 20 noiembrie)