„Cronica anilor pierduţi” se intitulează autobiografia lui Serge Moscovici, filosof şi sociolog francez, printre fondatorii psihologiei sociale
europene. Moscovici, care s-a stins din viaţă la Paris acum două zile, la vârsta de 89 ani, le-a povestit fiilor, printre care actualul comisar pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, viaţa sa plină de evenimente, ideologii, totalitarism şi cultură: odiseea unui tânăr român, născut la Brăila într-o familie de evrei, afectat de persecuţiile antisemite şi internat într-un lagăr de muncă forţată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Ceea ce am văzut a afectat pentru totdeauna viziunea mea despre oameni”, a explicat el în carte. Moscovici a fugit în anul 1948 în Franţa. La Sorbona a obţinut un doctorat în psihologie, specializându-se apoi în filosofie, antropologie şi istorie socială. În anii ’60 a fost invitat în Statele Unite de către Institutul pentru Studii Avansate de la Princeton University, a lucrat şi la Universitatea Stanford şi la Yale, înainte de a se întoarce la Paris pentru a preda la École Pratique des Hautes Études (EPHE). Începând cu anul 1968, împreună cu Brice Lalonde şi alţii, a fost implicat în politica ecologistă. Teoretician al reprezentărilor sociale şi fondator al ecologiei politice, a studiat în special influenţa socială şi mecanismele alegerilor colective în unele esee celebre, precum „Psihologia minorităţilor active” (Bollati- Boringhieri, 1981), „Fabrica zeilor”, „Eseu despre pasiunile individuale şi colective” (Il Mulino, 1991), „Reprezentările sociale” ( Il Mulino, 2005), „Despre natură, să gândim ecologia” (Il Saggiatore, 2005). Voce de prim- plan în cadrul psihologiei sociale europene, Moscovici a pus în centrul propriei reflecţii relaţiile între natură şi societăţile umane şi în interiorul acestora a focalizat în special analiza influenţei minorităţilor; precum şi legătura dintre individual şi colectiv, între subiect şi sistem. A realizat studii fundamentale asupra influenţării maselor. În 2003 a fost decorat cu Premiul Balzan, după care în 2010 i s-a conferit Premiul Nonino „Unui maestru din timpurile noastre”. Din 1994, a fost director de studii la École Pratique des Hautes Études din Paris, unde a instituit Catedra şi laboratorul de psihologie socială, a fost profesor în perioada 1980-1995 la New School for Social Research din New York şi primul preşedinte al Association Européenne de Psicologie Sociale Expérimentale.
Traducerea de Oana Avram
RADOR (20 noiembrie)
