O trufă albă rară, demnă de Cartea Recordurilor, a fost găsită în zona râului Arda din sudul Bulgariei, la graniţa cu Grecia. „O astfel de ciupercă este foarte rară. La suprafaţă, se vedea o mică bucată de câţiva centimetri, restul se afla sub pământ, iar când am verificat pe internet şi am descoperit că datele şi descrierea corespundeau unei trufe rare, nu mi-a venit să cred cât sunt de norocos”, povesteşte Denislav Ilcev, un localnic din satul Smilian, care a găsit ciuperca cu greutatea de 637 de grame. Descoperirea a fost făcută în luna august, însă trufa este păstrată în frigider, până când vor sosi cumpărători care doresc să o achiziţioneze. Familia lui Denislav crede că aceasta este „ciuperca lor norocoasă”. Potrivit comercianţilor de ciuperci, aceasta este cu adevărat o trufă, însă doar o analiză de laborator ar putea confirma dacă face parte din familia trufelor albe, interesante din punct de vedere comercial. În Munţii Rodopi şi în Bulgaria, în general, sunt întâlnite trufele negre, recolta din acest an fiind mai bogată decât de obicei. Toamna, trufele negre se comercializează cu 90 de euro pe kilogram, în timp ce în lunile de vară, preţul scade la 35-40 de euro per kilogram.
(www.standartnews.com – 20 noiembrie)