O dovadă că sentinṭele erau stabilite dinainte este ṣi faptul că „loviturile de teatru” sau răsturnările de situaṭii din faza audierii martorilor nu au adus nici o schimbare în atitudinea judecătorilor. Povesteṣte avocatul Radu Boroṣ:
S-a trecut la faza audierilor de martori
„Încheiată faza interogatoriilor, s-a trecut la faza audierilor de martori. Au fost audiaţi martorii diferiţilor inculpaţi şi s-a continuat şedinţa toată noaptea, până târziu, la aproape 4.00 de dimineaţă, fără
întrerupere. Către orele 3.00, 3 şi ceva, spre surprinderea mea, aud că se cheamă un martor al acuzării. În mod normal, martorul acuzării este chemat la început şi pe urmă vine martorul apărării. Şi, ca martor al acuzării intră în sală o femeie, nu mai îmi aduc aminte exact numele ei. Această femeie, după ce depune jurământul, preşedintele o întreabă: „Ce ştii dumneata în legătură cu acuzaţia care se aduce acuzaţilor din boxă?„ ṣi face un mic rezumat. Femeia asta începe să spună: „Eu sunt prietena… – şi arată pe femeia din boxă, care se numea Elena Penescu – ṣi acolo ne întâlneam cu Şteanţă – şi-l arată pe Şteanţă -, unde venea un inspector de la Siguranţa Statului…„ Când martorul a spus aceste cuvinte, Elena Penescu se scoală şi strigă la ea: „Tovarăşă! Ştii bine că disciplina de partid nu ne permite să spunem… să declarăm anumite lucruri!„ Iar procurorul militar se ridică de pe scaun, se repede la martoră, o ia de mână şi o trăgea să o scoată din sală, adresându-se preşedintelui şi spunând: „Renunţăm la martor!„”
Opriţi pe martor, pentru că mi-l însuşesc!
„În sală nu mai rămăsese ca avocat… rămăsesem singurul avocat. Erau secretarii câtorva alţi avocaţi şi un colonel american. Uitasem să vă spun că din prima zi până în ultima zi, în şedinţă au participat mereu delegaţi americani; unul avea gradul de colonel, unul avea un grad inferior, amândoi vorbeau româneşte. În momentul când s-a petrecut scena de care vă povestesc, în sală era colonelul. Eu intervin imediat şi spun: „Domnule Preşedinte, vă rog opriţi pe martor, pentru că mi-l însuşesc!„ – codul de procedură penală îmi dădea dreptul să-mi însuşesc martorul, fie al acuzării, fie al apărării. Şi i-am spus: „Mi-l însuşesc…„ Preşedintele cred că a fost şi el intrigat de ce se întâmplase. I-a spus procurorului să lase pe martoră, a chemat-o în faţa lui şi foarte sever i-a spus: „Să-mi spui tot ce ştii! Ai jurat, şi dacă nu spui adevărul, te voi pedepsi foarte sever!„ ṣi nu i-a mai dat voie să se uite către boxă. A obligat-o să se uite la el. Martorul a început şi a povestit: „Eu sunt prietenă cu Elena Penescu… – Elena Penescu era prorietara unui debit de tutun şi în spatele debitului era o cameră de locuit, în care locuia Elena Penescu – acolo mă duceam des să stau cu Elena Penescu şi acolo am văzut că deseori venea Şteanţă, [cu] care se întâlnea şi Elena Penescu mi-a spus că cel care venea era un inspector de la Siguranţă, o persoană foarte suspusă şi acolo, inspectorul îi spunea lui Şteanţă ce persoane să contacteze. Şteanţă îi referea pe cine a contactat şi ce au discutat şi acolo, în camera aia, s-a redactat textul a câtorva manifeste ale Sumanelor Negre.„”
