La standul Radio România s-a lansat Dicţionarul enciclopedic de comunicare şi termeni asociaţi

Mii de oameni vizitează şi astăzi Târgul Gaudeamus – Carte de învăţătură. Aproape 50 de evenimente din cele peste 200 programate pentru această zi s-au desfăşurat deja. La standul Radio România s-a lansat Dicţionarul enciclopedic de comunicare şi termeni asociaţi. Între colaboratorii primei lucrări de acest fel este şi Agenţia de presă RADOR a Societăţii Române de Radiodifuziune.
„Am încercat să acoperim nu numai jurnalismul, relaţiile publice, publicitatea, ci şi domeniile învecinate, aşa încât în lucrare se găsesc foarte multe concepte, mulţi termeni din zona sociologiei comunicării, a psihologiei comunicării, a metodologiei cercetării în ştiinţele comunicării”, a declarat Marian Petcu, conferenţiar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării Universitatea Bucureşti, coordonatorul lucrării.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 noiembrie