La Târgul Internaţional Gaudeamus „Carte de învăţătură” a fost prezentat volumul „Victorie însângerată. Decembrie 1989”

Mai mult de 40.000 de vizitatori au participat la evenimentele desfăşurate în primele trei zile ale Târgului victorie insangerataInternaţional „Gaudeamus – Carte de învăţătură”, organizat de Radio România la Romexpo, în capitală. La această oră au loc peste 10 lansări de carte, printre care şi „Casa tăcerii” a renumitului scriitor turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel în 2006. Astăzi a fost prezentat volumul „Victorie însângerată. Decembrie 1989”, la care a participat autorul cărţii, istoricul Constantin Corneanu:  „Primul capitol al acestei cărţi este legat de modul în care această idee, Perestroika, şi nu numai Perestroika, şi Glasnosti, au influenţat destinul foarte multor state, al spaţiului socialist. În capitolul II al cărţii am analizat modul în care Nicolae Ceauşescu şi-a subordonat partidul, armata, securitatea şi miliţia. Iar referitor la acest subiect, la ce s-a întâmplat între 16 şi 25 decembrie 1989, lucrurile sunt prinse în capitolul III al lucrării de faţă. Am insistat asupra revoluţiei, revoltei de la Timişoara, radicalizată şi devenită o revoluţie în clipa în care în balconul Operei, în noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, se lansează Manifestul Frontului Democratic Român”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 noiembrie)