PORTRET: Scarlett Johansson împlineşte 30 de ani

de Răzvan Moceanu
de Răzvan Moceanu

Sâmbătă 22 noiembrie, actriţa, cântăreaţa şi modelul american Scarlett Johansson împlineşte 30 de ani. Celebră pentru frumuseţea ei răvăşitoare, care i-a adus mai multe premii onorifice, ea are la activ numeroase roluri importante în film, fiind deţinătoarea unui premiu BAFTA şi fiind multinominalizată la „Globurile de Aur”.

Scarlett Johansson s-a născut la 22 noiembrie 1984, într-o o familie cu origini daneze şi evreieşti, în care era cel mai mic copil dintre cei patru ai familiei, având şi un frate geamăn. Legătura puternică cu lumea filmului vine tot din familie, bunicul ei fiind scenarist şi regizor iar mama lucrând ca producător.

A avut încă de la o vârstă fragedă o atracţie pentru actorie, primind la doar 8 ani, un rol în producţia „off-Broadway Sophistry”, alături de actorul Ethan Hawke.

Scarlett Johansson 2A studiat apoi la Şcoala Profesională pentru Copii din Manhattan, o instituţie privată de educaţie la care au învăţat şi actori precum Carrie Fisher, Rita Moreno şi Sarah Michelle Gellar şi la Lee Strasberg Theatre Institute for Young People.

În anul 1994 apare în primul ei rol – Laura Nelson – în pelicula „North”, alături de Elijah Wood, iar în 1995 interpreztează rolul fiicei lui Sean Connery – Kate Armstrong – în thrillerul realizat după romanul lui John Katzenbach „Just Cause”.

În anul 1996, a apărut în rolulurile Emily în „If Lucy Fell” şi Amanda în „Manny & Lo” – pentru care a fost nominalizată la Independent Spirit Award pentru cea mai bună actriţă, iar în 1997 apare în „Fall” şi în „Home Alone 3”, unde interpretează rolul Molly Pruitt.

În anul 1998, la vârsta de 14 ani, primeşte rolul Grace MacLean din filmul „The Horse Whisperer” care a plasat-o în atenţia criticilor de specialitate. Personajul căruia îi dă viaţă este o tânără care suferă un accident de călărie, în filmul regizat de Robert Redford, iar Scarlett este remarcată şi apreciată de public, iar actriţa de 13 ani primeşte premiul Hollywood Reporter Young Star pentru rolul său.

În 1999 joacă rolul Cathy Kaldwell în „My Brother the Pig”, fiind urmat de întruchiparea personajului „Rachael Birdy Abundas, în „The Man Who Wasn’t There”, Suzanne Sandor în „An American Rhapsody” şi Rebecca în „Ghost World” – filmul regizat de Terry Zwigoff, o adaptare după seria de benzi desenate cu acelaşi nume – toate în anul 2001 şi rolul Ashley Parker, în „Eight Legged Freaks”, în 2002.

Anul 2003 fost cel care a lansat-o cu adevărat pe Scarlett în categoria starurilor, cu rolurile Griet – rolul unei servitoare care este plasată în viaţa tumultoasa a pictorului olandez Johannes Vermeer – în „Girl with a Pearl Earring” – nominalizat la „Globurile de Aur” şi mai ales Charlotte – o femeie care vizitează Tokyo şi leagă o relaţie specială cu un bărbat mult mai în vârstă, jucat de Bill Murray – în „Lost in Translation”, filmul Sofiei Coppola – nominalizat din nou la „Globurile de Aur” şi câștigător al unui Premiu BAFTA.

În anul 2004 a apărut în comedia pentru tineri „The Perfect Score”, în rolul Francesca Curtis, apoi în „A Love Song for Bobby Long”, în rolul Pursy Will, pentru care a primit a treia nominalizare la Globurile de Aur pentru cea mai bună actriţă, „A Good Woman” şi în filmul de animaţie „The SpongeBob SquarePants Movie” unde a dat vocea personajului Mindy.

A lucrat cu regizorul Brian De Palma pentru rolul Katherine Lake din thrillerul „The Black Dahlia” în anul 2006 şi Annie Braddock în comedia „The Nanny Diaries”, în 2007.

A colaborat cu regizorul Woody Allen şi a apărut în „Vicky Cristina Barcelona”, în 2008, în care joacă rolul unei fete americane pe nume Cristina care se află în vacanţă în Spania cu o prietenă, iar cele două intră într-o poveste amoroasă cu un artist, jucat de Javier Bardem, în care intervine şi soţia acestuia, personaj întruchipat de Penelope Cruz.

Din postura de cântăreaţă, Scarlett a scos primul ei album în mai 2008 – „Anywhere I Lay My Head” alături de muzicianul Pete Yorn, iar în septembrie 2009 apare „Break Up with Pete Yorn”, alături de acelaşi muzician. De asemenea, ea a lansat mai multe single-uri cum sunt în 2009 „Last Goodbye”, în 2011 – „One Whole Hour”, în 2012 – „Summertime” (feat. 3D) şi „Before My Time” (feat. J. Ralph & Joshua Bell) şi în 2014 – „The Moon Song” (feat. Joaquin Phoenix).

În septembrie 2008, Scarlett Johansson s-a căsătorit cu Ryan Reynolds într-o ceremonie restrânsă în Canada, apoi cuplul a cumpărat o casă în Los Angeles, însă au divorţat în anul 2010.

După despărţire, Scarlett a avut o aventură cu actorul Sean Penn, în anul 2011.

În septembrie 2012, se îndrăgosteşte de jurnalistul Roman Dauriac, cu care se căsătoreşte un an mai târziu, iar în septembrie 2014, se naşte fetiţa celor doi, Rose Dorothy.Scarlett Johansson

În anul 2013 joacă în pelicula „Don Jon’s Addiction”, în rolul Barbara Sugarman şi în „Under the Skin”, în rolul Laura. În acest an a mai dat viaţă personajelor Natasha Romanoff în „Captain America: The Winter Soldier”, Mollyîn „Chef” şi Lucy în pelicula cu acelaşi nume.

A jucat şi în seriale TV precum „The Client”, în rolul Jenna Halliwell în 1995, sau „Saturday Night Live” în perioada 2006-2010 şi în piesele de teatru „A View from the Bridge”, în rolul Catherine la Cort Theatre, în 2010 şi în ”Cat on a Hot Tin Roof”, rolul Margaret, la Richard Rodgers Theatre, în 2012.

În anul 2014 a primit Premiul Saturn pentru cea mai bună actriţă în rolul din „Her”, film lansat în 2013.

Ea a primit de la revista Esquire, distincţia Sexiest Woman Alive, în 2006 şi a fost imaginea cunoscutei firme de cosmetice L’Oreal.

S-a clasat mai mereu pe primele locuri în topurile pentru cele mai sexi 100 femei din lume, realizate de revistele FHM, Maxim, sau Esquire, a fost aleasă cea mai sexy celebritate de revista Playboy în 2007 şi a primit titlul de Babe of the Year 2010 din partea revistei GQ.

A făcut donaţii importante pentru copii în cadrul campaniei „Toy Mountain”, a fost ambasador global pentru sprijinirea şi dezvoltarea agenţiei Oxfam, care oferă soluţii pentru combaterea sărăciei la nivel mondial şi este un activist politic consecvent, fiind susţinătoare a candidaţilor democraţilor la alegerile prezidenţiale din SUA din 2004 şi 2008, John Kerry şi Barack Obama.


Video: youtube

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=MVt32qoyhi0[/youtube]