Revista presei internaţionale – 22 noiembrie 2014

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE

„Campania s-a încheiat, să ne apucăm acum de treabă” – scrie „Eu Observer”, citând declaraţia făcută de noul preşedinte ales al României, Klaus Iohannis, după încheierea alegerilor prezidenţiale. „După victoria surprinzătoare, Klaus Iohannis a devenit primul preşedinte membru al unei minorităţi etnice şi religioase din România” – scrie ziarul european, care este de părere că, „având peste un milion de like-uri pe contul său de Facebook,  Klaus Iohannis a devenit cel mai popular lider din Uniunea Europeană” şi a promis că „noul an va marca începutul unor noi vremuri”. Una din promisiunile noului preşedinte al României a fost deja îndeplinită – scrie „The Economist” – care precizează că a fost retras proiectul de lege privind amnistierea unor infractori, inclusiv a unor politicieni de rang înalt aflaţi în închisoare pentru acte de corupţie. De asemenea, mai scrie ziarul, Parlamentul de la Bucureşti a decis ridicarea imunităţii mai multor parlamentari cercetaţi pentru corupţie.

Situaţia din estul Ucrainei reţine în continuare atenţia presei internaţionale. Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a avertizat Rusia că se va confrunta cu „costuri mai mari şi o şi mai mare izolare” dacă nu va respecta angajamentele acordului de încetare a focului din Ucraina – subliniază „Kyiv Post”. Publicaţia trece în revistă vizita oficialului american la Kiev, cu ocazia aniversării unui an de la revolta Maidan care a dus la răsturnarea puterii în Ucraina. „SUA continuă să sprijine Ucraina nu numai în ce priveşte mediul de afaceri şi guvernul – detaliază ziarul kievean – dar şi prin ajutor militar neletal şi voluntari ai Corpului de Pace din SUA, care vor sosi la Kiev în următoarea perioadă. „SUA vor fi mereu alături de Ucraina ca prieten şi partener”, a mai spus vicepreşedintele american, citat de „Kyiv Post”.

Tensiuni politice în Marea Britanie. Victoria în alegerile parţiale a partidului ultranaţionalist şi anti-imigraţie UKIP generează nemulţumire printre politicienii conservatori, aflaţi la putere – notează „The Independent”. Cu toate că premierul David Cameron este încrezător în victoria Partidului Conservator în alegerile generale de anul viitor, liderul UKIP, Nigel Farage, susţine că „electoratul este imprevizibil” – relevă „The Guardian”.

Tensiuni şi peste ocean, la Washington. Preşedintele Obama a anunţat că inteţionează să reformeze sistemul american de imigraţie, folosindu-se de autoritatea sa executivă – scrie „New York Times”. Republicanii din Camera Reprezentanţilor vor deschide litigiu împotriva preşedintelui, precizează publicaţia şi îl citează pe preşedintele Camerei inferioare a Congresului SUA, care subliniază că, „prin acţiunile sale, preşedintele Obama alege în mod deliberat să saboteze şansele implementării bipartizane a reformelor pe care le doreşte”.

În Orientul Mijlociu, alte evenimente configurează starea de tensiune. Patru palestinieni au fost puşi sub acuzare într-un tribunal militar pentru tentativă de asasinare a ministrului israelian de externe, Avigdor Lieberman – informează „Haaretz”. Citând serviciile de securitate israeliene Shin Bet, ziarul precizează că teroriştii au intenţionat să atace convoiul ministrului Lieberman în vară, cu intenţia de a determina Israelul să pună capăt ostilităţilor din Gaza. Gruparea Hamas nu a negat, dar nici nu a confirmat acuzaţiile aduse celor patru palestinieni – mai scrie ziarul israelian şi precizează că, după interogarea celor patru a fost descoperită o celulă Hamas separată care ar intenţiona, la rândul ei, să comită mai multe atacuri în Israel.

Magdalena Baciu – Agenţia de Presă RADOR