La Academia Forţelor Terestre din Sibiu a avut loc, în această după-amiază, un ceremonial religios în memoria celor 8 militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul de elicopter petrecut vineri, în apropierea localităţii sibiene Stejărişu.
Alături de familiile victimelor s-au aflat şi preşedintele ales, Klaus Iohannis, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şi reprezentanţi din conducerea Armatei. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi de diferite confesiuni, pe platoul unităţii militare, unde au fost depuse pe catafalce cele opt sicrie cu trupurile neînsufleţite ale militarilor decedaţi în accidentul aviatic, după care Garda le-a prezentat onorul. La încheierea ceremonialului militar religios, sicriele au fost depuse în camioane militare sub forma unui cortegiu funerar şi au plecat spre localităţile natale ale celor decedaţi. Cinci dintre sicrie au fost transportate într-o aeronavă militară cu destinaţia baza de la Câmpia Turzii, iar celelalte trei trupuri neînsufleţite sunt transportate în camioane militare spre localităţi din judeţele Argeş, Alba şi Olt, unde militarii vor fi înmormântaţi.
Cei doi supravieţuitori ai accidentului aviatic sunt în stare gravă, cu arsuri pe aproape jumătate din suprafaţa corpului şi fracturi. Medicii de la spitalul clinic de specialitate din capitală sunt rezervaţi, mai ales în privinţa unuia dintre răniţi, care are o arsură profundă şi care urmează să fie operat mâine. Între timp, epava aeronavei va fi examinată de specialişti la baza aeriană de la Câmpia Turzii, pentru a se descoperi cauzele accidentului. Elicopterul de tip IAR-330 Puma s-a prăbuşit în timp ce se afla în misiune; urma să participe la un exerciţiu militar în poligonul de la Cincu, Braşov.