Articol de Norman Manea, scriitor
România trăieşte un cutremur politic. Aceasta este senzaţia generală din România acum, după ce Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale cu 55,4% în faţa favoritului Victor Ponta, actualul premier şi lider al PSD. O mare surpriză, fără îndoială. Istoria şi realitatea cotidiană nu au pregătit electoratul pentru posibilitatea ca viitorul preşedinte să poată fi de altă etnie şi confesiune religioasă, într-o ţară majoritar ortodoxă, aşa cum a fost întotdeauna şi este în continuare România.
La 25 de ani după o tranziţie oscilantă şi confuză de la o dictatură comunistă la democraţie, aceste alegeri au fost mai curând un vot de pedeapsă a corupţiei şi demagogiei actuale, ca şi a unui trecut nu tocmai admirabil, dominat de militanţă naţionalistă şi religioasă.
Un mare scepticism faţă de întreaga clasă politică, cinică, implicată în prea multe scandaluri de fraudă şi complicităţi tulburi, a fost şi el un element inevitabil al oboselii unui electorat plictisit de lupta zilnică dintre Traian Băsescu, arogantul şi autocraticul preşedinte ce reprezenta dreapta politică, şi inteligentul şi frivolul Victor Ponta, primul-ministru de stânga. Aceasta ar putea explica, cel puţin în parte, surprinzătorul rezultat al alegerilor, care a dat de pământ cu toate predicţiile, precum şi victoria unui candidat ce nu era favorit şi nu avea carisma şi viclenia rivalului, atât de obişnuite la políticienii români, pregătiţi să-i seducă şi să-i înşele pe susţinători.
Nici enormul aparat politic pus în funcţiune în favoarea guvernului, nici sprijinul oficial al Bisericii Ortodoxe (!) dat noilor presupuşi socialişti, nici devotamentul baronilor locali faţă de administraţie nu au părut să funcţioneze în favoarea partidului de guvernământ şi a şefului său: numele noului preşedinte este Klaus Iohannis.
Au existat şi alte elemente ce au contribuit la această necesară surpriză, care este un adevărat eveniment pentru actualitate şi o provocare pentru istoria ţării.
Măsurile dure împotriva diasporei române, protestele din París, Londra, Roma, Munchen şi multe alte oraşe europene faţă de scandaloasele manipulări vizând împiedicarea votului românilor din străinătate (de la care Iohannis a obţinut 90%) şi susţinerea oficială a proiectului de lege pentru anularea condamnărilor date parlamentarilor şi unor vedete din lumea financiară, condamnaţi legal (inclusiv a celor deja închişi) au fost símptome ale unei evidente trădări a principalilor politicieni. Lozincile naţionalistes („Mândri că suntem români!”), naţionalismul intens şi persistent şi antisemitismul nu au fost de folos.
În fine, o mare prezenţă la alegeri a unei noi generaţii de votanţi, conectaţi cu lumea occidentală şi influenţaţi de ea, care era deja incompatibilă cu implacabila voracitate a noii clase polítice, a evitat probabil să se îndeplinească prognosticul normal al obişnuitei victorii a guvernului.
Aşadar, situaţia este aceasta: noul preşedinte este Klaus Werner Iohannis, fost profesor de fízică de 55 de ani, fost primar şi primar reales cu mult succes la Sibiu, frumosul oraş din Transilvania care a fost capitală europeană a Culturii în timpul mandatului său. Reprezintă o mică minorítate de saxoni germani prezentă în România de cca 800 de ani, care astăzi este aproape inexistentă din cauza emigrării în RFG şi care continuă să fie admirată şi iubită de români pentru decenţa şi forma sa liniştită şi pragmatică de a aborda problemele cotidiene. S-a impus în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale cu aceeaşi diferenţă de cca 10% cu care a câştigat rivalul său în primul tur.
Chiar şi aşa, comportamentul sceptic şi educat al unui om obişnuit, deloc unul dintre acei oratori care vorbesc în numele poporului, a fost probabil unul dintre elementele neaşteptate în favoarea sa. Şi ar mai trebui subliniat că electoratul român a ieşit din lunga sa apatie şi şi-a revenit datorită acestei noi oportunităţi, oricât de incertă ar putea fi.
Preşedintele aparţine unei minorítăţi luterane, într-o ţară ortodoxă în care Biserica este considerată o instituţie naţională fundamentală.
Unicul element ce ar putea fi relaţionat cu acest miracol al istoriei este probabil amintirea familiei Hohenzollern, regii germani ai României care şi-au dovedit devotamentul pentru ţară şi au constituit o forţă unificatoare, într-un peisaj polític destul de sufocant.
Cu tot entuziasmul actual, poate că ar trebui să fim în continuare prudenţi cu marile noastre expectative, după cum ne-au învăţat multe alte evenimente importante de până acum. Noul preşedinte se confruntă cu o sarcină foarte difícilă, trebuind să lupte cu mentalitatea mafiotă a mediului politic şi cu o situaţie destul de complicată într-o lume sufocată de probleme şi cu o vecinătate instabilă. Primele sale declaraţii oficiale, ferme împotriva corupţiei şi în favoarea unei relaţii solide cu Occidentul, constituie o veste bună pentru ţară şi pentru comunitatea internaţională.
Oricât de extravagantă ar putea părea speranţa în timpurile noastre şi în acest loc plin de probleme, nu avem alternativă. Să credem în schimbare şi în surprizele bune.
EL PAIS (Spania), 23 noiembrie 2014
Traducerea Julieta Ioan
Puteti accesa mai multe materiale din aceasta categorie abonandu-va la buletinul “Romania vazuta din Strainatate”.
Pentru a primi o oferta personalizata puteti vizita Oferta RADOR sau va rugam sa ne contactati prin departamentul nostru de vanzari:
Iuliana Gheorghe Tel: 0756.079.558 sau 021.303.1608, e-mail: iuliana.gheorghe@radioromania.ro
