Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut uşor în luna septembrie faţă de iulie

Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut uşor în luna septembrie faţă de iulie, respectiv cu 1,5% potrivit unui raport publicat astăzi de o companie de cercetare a pieţei. Aceleaşi cifre arată că nivelul contrabandei cu ţigări înregistrat în septembrie este cel mai scăzut din tot anul 2014, însă se situează peste media din anii precedenţi. Regiunea de vest a ţării este cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete, pe locul următor situându-se regiunea de nord-est. Cele mai reduse niveluri ale pieţei negre se înregistrează în centru şi sud. În opinia celor trei mari producători de tutun care activează în ţara noastră este nevoie de un control mai ferm la punctele de trecere a fontierei cu Ungaria şi Bulgaria, precum şi de stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară în zona de competenţă a acestora, între care pieţe şi staţii de metro.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 noiembrie)