Publicistul, scriitorul şi profesorul de jurnalism Sorin Preda, nepot al scriitorului Marin Preda, a încetat din viaţă la 63 de ani. Lumea presei a pierdut ieri „un reper, într-o lume tot mai confuză şi în căutare de zădărnicii”, după cum scria în această dimineaţă profesorul de ştiinţe ale comunicării şi colegul său Răduţ Bîlbîie pe pagina de Facebook:
„Scriitor, publicist talentat, cu o impresionantă prezenţă în paginile „Formulei As”, profesor de jurnalism şi cercetător în domeniul Istoriei presei, Sorin Preda a reprezentat un etalon pentru mai tinerii săi învăţăcei – şi nu numai pentru ei!-, un reper, într-o lume tot mai confuză şi în căutare de zădărnicii. Odihnă lină, Sorin!”
Sorin Preda a murit miercuri, 26 noiembrie, în urma unui infarct, în timp ce se afla la Universitatea din Bucureşti, unde venise să predea un curs studenţilor la master. În jurul orei 18:00, acestuia i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit. Au sosit două ambulanţe, au fost efectuate manevre de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Fusese operat cu 3 luni în urmă, având de mai mult timp probleme cardiace.
Sorin Preda s-a născut pe 12 decembrie 1951, la Bucureşti şi a fost prozator, publicist şi profesor de jurnalism la universităţile de stat din Bucureşti şi Galaţi. Ca profesor al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) a contribuit la scrierea celui de-al doilea volum al „Manualului de jurnalism” (coord. Mihai Coman, 2000) şi este autorul volumelor „Tehnici de redactare în presa scrisă” (2006) şi „Jurnalismul cultural şi de opinie” (2006).
Sorin Preda a fost membru al Uniunii Scriitorilor din Romania şi membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din Romania, ASPRO. A făcut parte din cenaclul Junimea, condus de Ovid S. Crohmălniceanu şi al grupării literare „Noii“. Ca scriitor, a debutat în 1981 cu volumul „Povestiri terminate înainte de a începe” şi a continuat cu „Parţial color (1985)”, „Plus-minus o zi (1988)” şi „Moromeţii: ultimul capitol (2010)”.
Timp de 20 de ani, din 1994, a fost redactor al revistei Formula AS.
Dumnezeu să-l ierte!
Bianca Ioniţă