THE NEW YORK TIMES (SUA), 27 noiembrie 2014 – Bratislava. Pe tot cuprinsul Europei de Est, oligarhi autohtoni şi grupuri investiţionale – unele având legături directe cu conducerea politică a ţării lor – pun mâna pe ziare şi alte companii media, stârnind o mare îngrijorare în rândul jurnaliştilor şi altora, în privinţa libertăţii presei. Este doar una din evoluţiile înregistrate în această regiune, care dau naştere la întrebări în privinţa progreselor înregistrate în direcţia standardelor occidentale în domeniul democraţiei şi libertăţii cuvântului, la un sfert de secol de la căderea Zidului Berlinului. Ca şi în Rusia, se manifestă temeri tot mai mari în privinţa concentrării potenţial periculoase a puterii în mâinile oamenilor care au reuşit să obţină deopotrivă avere şi influenţă politică şi care îşi extind tot mai mult controlul asupra canalelor media.
În Slovacia, o companie media germană a vândut o participaţie substanţială la ultimul ziar independent serios naţional unui grup de investiţii cu relaţii sus-puse, care se aflase printre ţintele investigaţiilor sale.
Într-un moment în care au loc evoluţii similare în întreaga regiune, elementul care s-a evidenţiat în această tranzacţie a Petit Press şi cunoscutului jurnal de referinţă SME către grupul Penta Investments a fost reacţia personalului redacţional. Matus Kostolny, care are 39 de ani şi a fost redactor-şef în ultimii opt ani, a ieşit pe uşă. I-au urmat patru din adjuncţii săi. Iar 50 din cei 80 de angajaţi ai ziarului au depus preaviz pentru a pleca până la sfârşitul anului.
„Eu cred că Penta intenţionează să folosească abuziv ziarele în scopurile lor proprii”, a spus dl Kostolny. „Ideea pe care o au ei despre libertatea cuvântului este complet diferită de a mea”.
Dar situaţia din Slovacia este doar cea mai recentă în care proprietarii, deseori vest-europeni sau americani, optează pentru vânzarea proprietăţilor media est-europene, iar interesele locale puternice au făcut pasul înainte şi le-au înşfăcat.
Andrej Babis, magnat în domeniul agriculturii şi îngrăşămintelor, nu este doar proprietarul celei mai mari edituri din Republica Cehă şi câtorva din canalele media importante, ci este şi ministru de finanţe în guvern.
În Letonia, legile lipsite de transparenţă nu permiteau să se afle cine controlează o mare parte din presa de informaţii, înainte ca ancheta de corupţie care l-a vizat pe unul din cei mai bogaţi oameni de afaceri ai ţării să dezvăluie că acesta împreună cu alţi doi oligarhi erau principalii proprietari.
În Ungaria, dincolo de proprietatea de stat asupra unei mari părţi a presei de informaţie, asociaţi de frunte ai premierului Viktor Orban controlează tronsoane semnificative. Primul între ei este Lajos Simicska, fost coleg de şcoală cu şeful guvernului şi a cărui companie de construcţii a profitat generos de pe urma contractelor de stat, deşi se spune că cei doi s-ar certa în ultima vreme.
În România, principalul post de ştiri tv, Antena 3 de dreapta, este doar o parte a imperiului media al miliardarului Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator din această ţară. În august, dl Voiculescu a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru acuzaţii de spălare de bani.
Mai mulţi oligarni controlează companii media din Bulgaria, clasificată în mod obişnuit ca fiind pe ultimul loc între ţările din UE la Indicele libertăţii presei în lume. Între ei se numără fostul legislator Delyan Peevski, al cărui New Bulgarian Media Grup – condus oficial de mama lui, deşi adversarii susţin că el este cel care deţine puterea reală – a avut legături strânse cu guvernele controlate de mai multe partide.
În anii 1990, după prăbuşirea comunismului, majoritatea canalelor media erau fie oficial în proprietatea statului, fie depindeau de publicitatea guvernamentală. După achiziţionarea ulterioară a cotidianelor, revistelor şi canalelor audiovizuale locale de către proprietari străini – în principal din Germania, Suedia, Elveţia şi Statele Unite -, jurnaliştii au constatat că proprietarii de departe nu erau interesaţi de politica autohtonă. A fost o uşurare pentru o vreme.
„Pentru noi, era perfect”, spune dl Kostolny despre congolomeratul german care deţinea SME. „Aveam proprietari foarte profesionişti, care nu ridicau niciodată telefonul pentru a încerca să influenţeze ziarul. Nici o dată.”
Dar în 2008, când economia s-a scufundat, majoritatea acestor proprietari străini s-au hotărât să se retragă spre afacerea lor de bază din patrie şi să renunţe la companiile lor media din Europa Centrală şi de Est. În acest punct, distanţa dintre proprietarii lor occidentali şi realităţile politice din ţările lor a început să pară un impediment, mai ales când proprietarii au început să vândă intereselor locale care aveau o miză directă în acoperire.
„S-a dovedit că, pe cât de mult nu le păsa de politica slovacă, pe atât de mult nu le păsa nici de cei cărora urmau să le vândă ziarele şi de impactul tranzacţiei asupra societăţii cehe şi slovace”, a spus dl Kostolny.
Rezultatul final, spune Marian Lesko, comentator la Trend Magazine, jurnal de afaceri din Bratislava aflat tot în proprietatea Penta Investments, este că „în Slovacia, presa independentă nu mai există, în esenţă”.
Alexej Fulmek, directorul executiv la Petit Press şi unul din fondatorii SME, a spus că a fost tulburat de participaţia Penta în companie, dar că a decis să rămână pentru a apăra SME şi alte publicaţii ale Petit Press, inclusiv cea mai importantă reţea de ziare regionale din ţară. „Nu mă bucură situaţia”, a spus el. „Nu ne place Penta. Au prea multe interese econonomice asociate guvernului”.
La rândul său, Penta respinge comparaţiile cu oligarhii cu relaţii politice din regiune, prezentându-se drept o companie de investiţii cu standarde corecte, în stil occidental, având interese în domeniul spitalelor, comerţului cu amănuntul, imobiliar şi în alte industrii între acum se numără întâmplător şi presa.
Responsabili ai firmei, în frunte cu directorul Jaroslav Hascak, spun că sunt interesaţi doar de menţinerea profitabilităţii investiţiilor lor media, prin consolidarea lor, şi că nu au nici o intenţie de a interveni în redacţii. „Noi nu avem nici un fel de afaceri directe cu statul”, spune Martin Danko, purtătorul de cuvânt al grupului. „Nu furnizăm nici un fel de servicii, nici nu participăm la competiţii de stat pentru livrări. Dar în mod categoric operăm în afaceri reglementate”.
Penta a intrat în afacerile media după ce alte entităţi controlate de oligarhi autohtoni – dl Babis, ministrul ceh de finanţe, precum şi Ivan Jakabovic şi Patrik Tkac, care controlează Grupul Financiar J&T din Slovacia – începuseră deja să investească în industria de profil. Cota de 45% deţinută de Penta în societatea Petit Press o împiedică să domine camera ştirilor, chiar dacă ar dori – ceea ce, spune dl Danko, nu este adevărat, deoarece înţelege că baza pentru profitabilitatea companiei este credibilitatea informaţiilor. Dl Kostolny nu crede. „Interesul real al Penta este influenţa pentru a-i controla pe criticii săi”, spune el. „Îşi vor scoate investiţia dintr-un singur contract de stat şi nimeni nu îi va deranja scriind despre asta”.
Dl Kostolny lucrează acum la un plan prin care adjuncţii lui şi cât mai mulţi din foştii angajaţi de la SME, pe care îşi va putea permite să-i plătească, ar urma să realizeze un portal web şi un ziar electronic, fie săptămânal, fie cotidian, intitulat Projekt N. Îşi propune să ofere ştiri de ultimă oră gratuit online, dar să perceapă bani pentru materialele mai lungi, de investigaţii. Deocamdată însă, ei nu au nici un birou în afară de cafeneaua Next Apache – în slovacă, numele se apropie de „poftiţi” – unde îşi petrec timpul dl Kostolny şi mulţi din foştii săi subalterni. „Încă nu am investitori”, spune el. „Nu am calculatoare. Nu am tiparniţe. Nu am nimic.”
La rândul său, dl Fulmek spune că intenţionează să-şi petreacă următoarele săptămâni încercând să-i convingă pe unii din cei care şi-au depus preavizul să rămână la SME alături de el şi să-şi asume lupta acolo. El speră chiar să-l convingă pe dl Kostolny şi pe adjuncţii lui să revină, dar nu este optimist.
„Ei sunt foarte puri”, a spus dl Fulmek. „Şi asta e bine, deoarece ţara are nevoie de astfel de oameni”.
Articol de Rick Lyman
Traducerea: Adriana Buzoianu
