Un tribunal din sud-vestul Angliei a condamnat 13 bărbaţi de origine somaleză pentru abuzarea şi exploatarea sexuală a zece fete, în oraşul Bristol. Şase dintre inculpaţi au primit sentinţe cu închisoarea de la 18 luni până la 13 ani. În cazul celorlalţi şapte urmează ca sentinţa să se pronunţe curând. Aceste condamnări sunt rezultatul a două procese. Despre primul nu s-a putut vorbi în presă până acum, existând impedimente legale. Ele au urmat unei anchete a poliţiei cu numele de cod „Operaţiunea Brooke”, care s-a ocupat de infracţiuni legate de exploatarea copiilor, inclusiv abuzuri, violuri şi facilitarea prostitutuării adolescentelor. O parte a anchetei s-a concentrat pe o fată de 16 ani care fusese abuzată sexual de cinci bărbaţi, după ce fusese mutată la Bristol în timp ce se afla în grija unei alte autorităţi. Investigaţiile poliţiştilor i-au condus la o altă bandă de bărbaţi de origine somaleză care abuzaseră alte patru fete. Victimele primeau bani, droguri, alcool şi cadouri, iar unele erau condiţionate în aşa măsură incât ajunseseră să creadă că abuzurile sunt un aspect normal al unei relaţii.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 noiembrie)