România şi Serbia vor intensifica colaborarea în domeniul prevenirii şi combaterii fraudelor vamale. Direcţiile Generale ale Vămilor din cele două ţări au semnat astăzi, la Timişoara, un protocol de colaborare în acest sens, care prevede în principal schimbul de informaţii, operaţiuni vamale comune, cursuri de pregătire cu echipe chinologice pentru lucrătorii vamali şi schimburi de experienţă pentru prevenirea şi descoperirea fraudelor vamale. Directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor din România, Claudiu Ardelean a declarat ,în cadrul unei conferinţe de presă, că protocolul face parte dintr-o serie de măsuri care au în vedere securizarea frontierelor şi facilitarea traficului legal cu bunuri şi mărfuri şi a precizat că astfel de protocoale de colaborare au mai fost semnate cu celelalte ţări din vecinătate. Potrivit lui Claudiu Ardelean, contrabanda cu ţigarete este în uşoară scădere. Conform Companiei de Cercetare Novel Research, nivelul contrabandei înregistrat în luna septembrie este cel mai scăzut din anul 2014, situându-se la 15,4%, faţă de 17% în luna iulie. Acelaşi studiu relevă faptul că regiunea de vest este, în luna septembrie, cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete, piaţa neagră fiind în creştere. La rândul său, şeful Direcţiei Generale a Vămilor din Serbia, Milos Timic a declarat că protocolul semnat astăzi va sprijini Serbia să-şi îmbunătăţească controlul la frontieră aplicând experienţa României, în contextul în care Serbia se află în faza de aderare la UE, transmite corespondentul RRA, Alina Bujancă.
RADOR (27 noiembrie)