„Transmiterea de luni, 28 noiembrie…”

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

La sfârşitul lui noiembrie 1938 regele Carol al II-lea a făcut un turneu diplomatic în Anglia, Franṭa ṣi Germania. Atunci acţiunile lui Hitler erau tot mai sfidătoare, politica de securitate colectivă tot mai nesigură, iar România tot mai izolată de Anglia şi Franţa. La 24 noiembrie a avut o întrevedere cu Adolf Hitler în care, în termeni ultimativi, acesta i-a cerut în mod expres regelui retragerea României din Societatea Naţiunilor, denunţarea tuturor tratatelor oficiale şi secrete ṣi reorientarea polradio universuliticii externe către puterile Axei.

La revenirea în ṭară, întreaga presă românească a comentat periplul diplomatic al lui Carol. La 3 decembrie 1938 revista oficială a Radiodifuziunii, Radio Universul „raporta” cititorilor săi, în articolul nesemnat Microfonul românesc la înapoierea în Capitală a M.S. Regelui, felul în care Societatea de Radiodifuziune îṣi făcuse datoria. Revista se află la Arhiva scrisă a SRR.

„Microfonul românesc a reîmpărtăşit auditorilor de pretutindeni emoţionantele clipe ale strălucitei călătorii întreprinse de M.S. Regele în Europa şi a încununat activitatea ultimelor zile cu transmiterea de luni, 28 noiembrie, când suveranul a fost întâmpinat cu entuziasmul, bucuria şi devotamentul întregii naţiuni române.

Reportajul transmis din gara regală Mogoşoaia a comportat o organizare complexă. Trebuiau redate momentele caracteristice ale solemnităţii care se desfăşura în puncte topografice deosebite. Microfoanele au fost distribuite după cum urmează: unul pe peronul de recepţie pentru reporterul care a împărtăşit auditorilor primele faze ale primirii suveranului. Un al doilea microfon mobil în care inginerul însărcinat cu captarea sonorizărilor a circulat de-a lungul liniei ferate din faţa grădinii înregistrând sgomotul locomotivei, saluturile de un sosit rostite imediat după coborârea din tren a M.S. Regelui, imnul regal şi uralele asistenţei. Al treilea microfon a fost instalat în holul de onoare al gării. […] Auditorii au avut astfel o imagine concretă a întregei ceremonii, reportajul atent şi colorat cu realitatea decorului sonor.”


Video: Youtube British Pathe

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=KNuMuaDFpE8[/youtube]