În Republica Moldova se fac ultimele pregătiri pentru scrutinul de mâine

În Republica Moldova se fac ultimele pregătiri pentru scrutinul de mâine, la care 3,2 milioane de cetăţeni vor fi chemaţi să-şi aleagă viitorul Parlament. Opţiunile electoratului sunt împărţite între adepţii partidelor pro europene şi susţinătorii formaţiunilor pro ruseşti. Şi în România vor fi deschise 11 secţii de votare pentru cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în ţara noastră. De asemenea, elevii şi studenţii moldoveni care studiează la noi în ţară şi care au dreptul să participe la aceste alegeri vor beneficia de o călătorie dus-întors cu trenul spre şi dinspre cele nouă oraşe în care vor fi deschise secţii de votare. Biletele eliberate vor fi obligatoriu nominale şi dus-întors – după cum informează Ministerul Transporturilor.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 noiembrie)