În martie 1944, generalul Titus Gârbea a fost numit în funcţia de şef al Misiunii Militare Române la O.K.W. (Oberkommando der Wehrmacht – Înaltul Comandament al Wehrmachtului) şi O.K.H. (Oberkommando der Herres – Înaltul Comandament al Armatei de Uscat). În această calitate, generalul Titus Garbea a participat la mai multe şedinţe de la O.K.W. şi O.K.H. prezentând poziţia Marelui Stat Major al Armatei Române. După propriile mărturii, el a raportat cele convenite de responsabilii germani atât mareşalului Ion Antonescu, cât şi generalului Constantin Sănătescu. La 20 august 1944 generalul Titus Gârbea a avut o întâlnire cu generalul german Heinz Guderian – şeful O.K.H. În urma refuzului părţi germane de a întări frontul din România cu unităţi blindate, Titus Gârbea a hotarât sa plece în ţară pentru a informa despre poziţia comandamentului german şi despre situaţia reală a întregului front de est.
În ziua plecării mele de la Berlin – a fost duminică, 20 august – m-am dus la generalul Guderian: „Domnule general, plec la Bucureşti. Cred că am să găsesc la Bucureşti o altă situaţie, cred că frontul
din Moldova se rupe şi ruşii sunt gata – gata să ne invadeze şi Muntenia, după cum au pus piciorul şi în Transilvania. Eu nu cred că se va îndrepta această situaţie, cum nici dumneavoastră nu mai credeţi că este posibil să se îndrepte“. El a început … nu mi-a dat decât asigurări vagi. Eu aveam obiceiul ca să vin [în ţară] cât mai des, fiindcă era periculos să scriu raportul meu, fiindcă eu eram în mijlocul germanilor la O.K.W. şi oricând s-ar fi putut citi asemenea rapoarte. Am plecat cu avionul. Am ajuns la Bucureşti, pe la ora trei, trei şi jumătate. Nu era nimeni la Bucureşti. Chiar de la aeroport mi s-a comunicat: „Toţi sunt plecaţi pe front unde situaţia este proastă. În momentul de
faţă este un consiliu de război la Bacău. Dacă vreţi să vorbiţi cu mareşalul, dacă aveţi de raportat, îl găseşti la Bacău“. Zis şi făcut, cu acelaşi avion, cu acelaşi personal german, am plecat la Bacău. La Bacău, pe o câmpie netedă am aterizat. În apropiere, într-o casă mai mare a fost consiliul de război. În momentul în care am aterizat, ei tocmai au terminat consiliul. Şi mareşalul a fost anunţat. Mareşalul era încântat că eu veneam cu noutăţi de la Hitler. Toţi sperau că până la urmă o să ne ajute, o să ne trimită tot ceea ce am cerut. Mareşalul: „Spune-mi, dragă Gârbea, ce noutăţi bune ne aduci?“, „Nici o noutate bună, domnule mareşal, pentru că în momentul de faţă, vă pot asigura că germanii nu mai au nici măcar un soldat în plus, nici măcar o puşcă, un tanc, ca să se ajute singuri pe ei, ce să ne mai dea nouă!?“. Mareşalul a căzut pe gânduri, îşi dădea seama de dezastrul care se apropie, şi atunci a scăpat o vorbă dură pentru el care era capul statului şi care era un ostaş de prim ordin. Se uită la mine şi spune: „Gârbea, dacă nu aş şti că este o laşitate, mi-aş trânti un glonţ în cap“, la care eu am spus: „Nu asta este soluţia, soluţia este ca noi să ieşim din război printr-un armistiţiu pe care noi să-l cerem cât mai curând.” „Eu nu pot să fac acest armistiţiu” – spune Antonescu. „Dacă dumneavoastră nu puteţi, să-l facă regele sau oricare comandant care ar veni la comanda armatei pe întreaga ţară“. El cade pe gânduri şi mă întreabă: „Ce faci acum?“, „Mă duc la Bucureşti şi aştept ordinele dumneavoastră, vă spun încă o dată, dacă e nevoie mă întorc în Germania….” „Spune-i lui Hitler că iată în contra mea, s-a făcut o coaliţie de partide, că toţi sunt contra mea, ţara întreagă nu mai poate să suporte războiul“. Şi Antonescu atunci a adăugat: „Eu nu pot să fac cum a făcut el cu Rohm, când i-a împuşcat pe toţi. Toată ţara este împotriva mea, deci eu nu pot să împuşc toată ţara. Deci este de aşteptat că noi o să ne rupem de această alianţă. Când pleci?“ „Imediat plec cu avionul cu care am venit aici. Cu acest avion eu plec la Bucureşti şi mâine sunt la ordinele dumneavoastră“. „Eu mâine poate am să fiu la Bucureşti, pentru că acum mă duc la [generalul] Friessner să vedem ce poate el să facă pe linia aceasta la care toţi ne uităm: Focşani, Nămoloasa, Galaţi“. „Deci, eu aştept ordinele dumneavoastră la Bucureşti“, „Da.“ Mi-a dat mâna şi el a plecat repede cu maşina la Slănic Moldova unde era comandamentul german, iar eu cu avionul m-am întors la Bucureşti.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru. Arhiva de istorie orală – Radio România]
