S-au aprins luminile de sărbători!

Luminile de sărbători s-au aprins, cu puţin timp în urmă, în centrul Bucureştiului, unde s-a deschis şi Târgul de Crăciun cu produse tradiţionale româneşti. Municipalitatea a programat în această seară concerte în aer liber şi spectacole de colinde şi obiceiuri de iarnă. Reporterul nostru, Alis Georgescu, este acum în direct cu noi.

La kilometrul zero din capitală s-au strâns câteva sute de persoane. Atmosfera este una de sărbătoare. Miroase a vin fiert cu scorţişoară şi a cozonaci. În urmă cu puţin timp au fost aprinse şi cele trei milioane de beculeţe care împodobesc capitala pe un traseu de 24 de kilometri. Tot acum au fost deschise oficial şi porţile târgului de Crăciun al Bucureştiului. Astfel, timp de o lună între orele 10:00 şi 22:00 bucureştenii pot cumpăra cadouri şi obiecte de ceramică fixată în lemn cioplit, icoane şi pânzeturi brodate, dar şi costume şi măşti tradiţionale. Oferta gastronomică este şi ea bogată. Vizitatorii pot gusta din produsele tradiţionale româneşti. Comercianţii vând cozonaci, vin fiert, turtă dulce, plăcinte, magiun, dulceţuri, miere şi siropuri. Şi copiii au parte de surprize. În căsuţa special amenajată cei mici se pot întâlni cu spiriduşii lui Moş Crăciun şi alte personaje de poveste. În plus, ei pot lăsa scrisorile pentru Moşul la cutia poştală a acestuia într-un loc special amenajat. De asemenea, în Piaţa Universităţii este şi un brad înalt de 16 metri împodobit cu sute de luminiţe, clopoţei şi globuleţe. Pe toată perioada desfăşurării târgului din capitală vor avea loc mai multe concerte.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 noiembrie