Sancţiuni contravenţionale persoanelor care practică ilegal taximetria

Peste 700 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de Poliţie într-o singură zi persoanelor care desfăşurau o activitate de taximetrie în zona a cinci aeroporturi internaţionale: Henri Coandă – Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Bacău şi Iaşi. Poliţiştii de la transporturi, împreună cu cei de la circulaţie au acţionat pe traseele spre şi dinspre aeroporturi, precum şi în zonele de staţionare, pentru a depista persoanele care practică ilegal taximetria sau încalcă regulile de tarifare, se arată într-un comunicat de presă. Sancţiunile aplicate au fost în valoare de peste 125.000 de lei, fiind ridicată şi o autorizaţie de funcţionare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 noiembrie