După ce a mers la Chişinău, preşedintele ales Klaus Iohannis, va face o a doua vizită în străinătate săptămâna viitoare în SUA, înaintea de depunerea jurământului în plenul parlamentului şi exercitarea efectivă a mandatului. Preşedintele ales, Klaus Iohannis, va demisiona săptămâna viitoare din funcţia de primar al Sibiului. Cu toate că avea la dispoziţie 15 zile după depunerea jurământului şi preluarea oficială a funcţiei de preşedinte al României să renunţe la mandatul de primar, Klaus Iohannis a decis să-şi depună demisia mai devreme, în data de 2 decembrie. Preşedintele ales va pleca apoi în SUA, într-o vizită neoficială, care va începe joi, 4 decembrie. Klaus Iohannis a susţinut în mai multe rânduri că va fi garantul consolidării Parteneriatului strategic dintre România şi SUA, dar şi al respectării tuturor angajamentelor asumate de ţara noastră, atât în plan bilateral, cât şi ca membru al NATO. De altfel, după câştigarea alegerilor el a discutat la telefon cu vicepreşedintele american, Joe Biden, despre importanţa deosebită a reformelor privind statul de drept, atât ca factor de creştere economică, cât şi ca o problemă de securitate naţională. Vizita în SUA vine după o altă vizită importantă, cea din Republica Moldova şi prima pe care Klaus Iohannis a făcut-o în calitate de preşedinte ales. El a promis la Chişinău că România va proteja integritatea teritorială şi interesele economice ale Republicii Moldova, susţinând totodată parcursul european al acestei ţări.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 noiembrie