Prioritatea preşedinţiei italiene a UE este progresul Serbiei în procesul de aderare europeană

Pentru preşedinţia italiană a UE, continuarea progresului Serbiei pe drumul european rămâne o prioritate, a declarat în interviul pentru ediţia de duminică a cotididianului „Vecernje novosti” secretarul de stat italian pentru afaceri europene, Sandro Gozi, şi a adăugat că ţara sa militează pentru ca, în cel mai scurt timp, să fie deschis cel puţin un capitol dintre cele care au fost discutate până acum. Gozi, care prezidează de asemenea şi Consiliul de Miniştri pentru Afaceri Generale al UE, a vorbit şi despre cât de mult au evoluat negocierile interne europene şi care sunt şansele ca în luna decembrie să fie totuşi deschis primul capitol. Întrebat care sunt şansele în procente ca Serbia să deschidă un capitol în timpul preşedinţiei italiene, el a răspuns: „în acest caz procentele sunt bune. Există încă obstacole, opoziţie şi ezitare şi ele nu sunt exprimate numai în legătură cu continuarea drumului european al Serbiei, dar, în general, şi cu privire la dorinţa noastră, în calitate de preşedinte al UE, de a accelera întregul proces de extindere”, a spus Gozi. El a adăugat că, în ciuda faptului că Italia face şi va face tot posibilul pentru ca până in ultima zi înainte de sesiunea din decembrie ca această ţintă să fie atinsă, în prezent este imposibil de spus dacă în timpul preşedinţiei Italiei a UE, care se încheie la data de 1 ianuarie, va putea fi deschis capitolul sau capitolele de care Serbia este interesată în acest moment.

www.tanjug.rs – 1 decembrie