Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, au examinat, în cadrul unei convorbiri telefonice, situaţia mondială actuală şi au ajuns la concluzia că sancţiunile împotriva Rusiei nu vor fi anulate până nu vor fi îndeplinite acordurile de la Minsk privind încetarea focului în zona de conflict din Ucraina.
Cei doi politicieni nu exclud nici faptul de a înăspri aceste sancţiuni. „Ei au fost de acord cu faptul că sancţiunile împotriva Rusiei nu pot fi relaxate, până în momentul în care Moscova nu va respecta angajamentele asumate în cadrul acordurilor de la Minsk”, anunţă Casa Albă printr-un comunicat, citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI.
De asemenea, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, au examinat politica demarată de Rusia la adresa Ucrainei. «Liderii au constatat că ar putea fi nevoie de noi acţiuni în replică la acţiunile destabilizatoare desfăşurate de Rusia în estul Ucrainei şi în Crimeea», se mai precizează în comunicatul remis de Casa Albă.