O expoziţie de construcţii din piese lego va fi deschisă, în premieră mondială, în România

O expoziţie de construcţii din piese lego va fi deschisă, începând de astăzi, în România. Evenimentul se desfăşoară simultan în trei oraşe: Cluj-Napoca, Bistriţa şi Braşov, iar organizatorii afirmă că aceasta constituie o premieră mondială. Exponatele sunt realizate de constructori români, dar şi străini.

Pentru pasionaţii de lego această expoziţie reprezintă o adevărată formă de artă, însă la reduta Muzeului Etnografic al Transilvaniei, acolo unde au fost judecaţi memorandiştii români de la 1892 şi unde au concertat Franz Liszt sau Brahms, sunt redate personaje din „Războiul stelelor”, sunt reproduse expediţii arctice, sunt prezentate teme legate de dezvoltarea urbană sau este realizată miniatura unui parc funcţional de disctracţii. În Bistriţa, printre altele, este reprodus un sat maramureşean, iar în Braşov, sunt testate diferite mecanisme construite din piese lego. La Cluj, expoziţia poate fi vizitată zilnic în intervalul 11:00-19:00.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 3 decembrie