Câteva sute de persoane au protestat azi în Bucureşti, în contextul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunţat recent că din ianuarie preţurile la asigurările RCA vor fi majorate cu peste 30%. Preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente, Cristian Muntean, susţine că luna trecută ASF a elaborat o normă care permite subevaluarea despăgubirilor plătite de societăţile de asigurare în contul poliţelor RCA, de răspundere civilă auto: „În cazul în care avem o daună majoră, ASF a schimbat modul de calcul al acestei despăgubiri după nişte sisteme care, de fapt, subevaluează cu aproximativ 30% valoarea despăgubirii. Această normă a produs efecte care sunt de natură să strice acel echilibru din piaţa de reparaţii, şi mă refer la limitarea costurilor de despăgubire, situaţie care contravine directivelor europene în ceea ce priveşte libera concurenţă”.