Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră, la Radio România Actualităţi: Dureroasa neutralitate – luni, 8 decembrie, la ora 23:05 şi Vara Marelui Război – marţi, 9 decembrie, la ora 23:05, de Constantin Venerus Popa. Spectacolele sunt dedicate împlinirii a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial. Regia artistică: Gavriil Pinte.
Constantin Venerus Popa, autorul celor două scenarii de teatru radiofonic, ne-a declarat: „ Difuzarea în milioane de case a acestor fragmente din istoria, în parte necunoscută, a momentelor tragice din acei ani – aducerea în prim plan a figurilor politice marcante ale României începutului de secol XX, prezentarea eforturilor membrilor Familiei Regale a României de a dovedi tuturor că sunt cu trup şi suflet de partea poporului român şi-i înţeleg nevoile, aspiraţiile şi durerile, poate contribui la o înţelegere mai apropiată de realitate, a perioadei extrem de dificile prin care a trecut ţara noastră atunci”.
Spectacolele radiofonice regizate de Gavriil Pinte se disting prin calitatea şi acurateţea transpunerii sonore, prin felul în care readuc în discuţie evenimente din trecut, figuri legendare, conducându-ne, în acelaşi timp, spre o mai profundă înţelegere a istoriei şi răspunzând nevoii de a exprima, prin limbaj artistic, ceea ce ne frământă pe noi azi. Faptelor istorice li se conferă căldură, sentimente, înţelegere umană, tinzând a depăşi graniţele cuvintelor, prin clocotul omenesc, prin planuri ce se întrepătrund, prin ritmuri şi imagini sugestive
În distribuţie: Constantin Codrescu, Mircea Albulescu, Delia Nartea, Dan Aştilean, Mircea Rusu, Ştefan Velniciuc, Florin Dobrovici, Mircea Constantinescu, Ana-Maria Bălescu, Mihai Dinvale, Ioan Chelaru, Radu Amzulescu, Magda Duţu, Liviu Lucaci, Bogdan Dumitrescu, Vasile Toma, Dan Codreanu, Alexandru Ştefănescu. Regia de montaj: Bogdan Golovei şi Radu Verdeş. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea.
Spectacolele radiofonice Dureroasa neutralitate şi Vara Marelui Război vor putea fi audiate, în avanpremieră, luni, 8 decembrie 2014, la ora 11:00, la clubul de la hotelul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.