Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist ṭinută în martie 1949 a hotărât colectivizarea accelerată a agriculturii. Atunci gospodăriile particulare erau încă în proporṭie de 91% din totalul gospodăriilor ṭărăneṣti. În ciuda tuturor „eforturilor” făcute la nivel central ṣi local, abia după 13 ani a putut fi raportată încheierea colectivizării.
Alexandru Bârlădeanu, economist, om politic
„La un moment dat, nu ţin minte anul, să fi fost ’58, ’59… eram la Gheorghiu Dej acasă împreună cu Gaston Marin şi intră
însoţitorul lui Gheorghiu Dej şi spune: „Tovarăşul Ceauşescu vrea să vină la dumneavoastră.„ „Să vină!„ Intră Ceauşescu, îmbrăcat semi-stalinist, cu tunică, cu cizme şi spune că în nu ştiu ce sat din judeţul Galaţi, s-au răsculat ţăranii în legătură cu colectivizarea. L-am văzut pentru prima oară pe Dej înfuriindu-se îngrozitor, ridicându-se în picioare şi spunând : „Proştilor! Dobitocilor! Nu v-am spus să nu vă grăbiţi acolo?.. Acum du-te, ia-l pe Drăghici, duceţi-vă şi liniştiţi acolo lucrurile!„ M-a frapat tonul lui Dej care de obicei era un ton ponderat – chiar dacă era dur, era extrem de ponderat -, această izbucnire împotriva lui Ceauşescu pe o problemă pe care eu o cunoşteam bine… pentru că eu am fost cu el şi cu Ana Pauker la Stalin pe problema colectivizării. Era la începutul lui ’52.
În partid era discuţie destul de întinsă, poate, în vârfurile partidului. În orice caz, se ştia de neînţelegerile dintre Dej şi Ana Pauker în ceea ce priveşte ritmul colectivizării: Dej era pentru un ritm mult mai lent şi pentru întărirea „întovărăşirilor„, în timp ce Ana susţinea că noi suntem codaşi, că bulgarii ne-au luat-o înainte etc.”
Nicolae Cocoṣ din Cobadin, Constanṭa
„Văzând ceea ce se petrece în ţara noastră… a început cu formarea colectivelor – asta era lupta de… în primul plan a ruşilor, să facă colective în ţara noastră! – eu am fost contra. Am pornit şi [am zis] dom’le, nu e bine şi noi nu… nu ne place, că am fost în Rusia şi-am stat de vorbă cu ruşii care au fost în colectiv ṣi mi-au povestit ăia cum i-a dus în Siberia şi aşa, pe tat-su, pe mă-sa şi aşa mai departe…”
Bocea Caraman din Camena, Tulcea
„La început erau întovărăşiri, după aceea erau G.A.C.-uri, după-aia C.A.P.-uri. Pe urmă au fost ani cu mari probleme, a fost ani grei, au fost ani de mizerie, de groază, au fost ani păcătoşi. Nu iertau nimic, comuniştii… De regulă, aveau ură pe cei care erau bine pregătiţi, care aveau în sat influenţă în oameni, aveau pică pe oamenii învăţaţi. […]
Aţi fost înscrisă în colectiv?
Înainte nu m-am înscris. […]
Cum se făcea înscrierea?
Ne obliga!… ne înţepa cu acul. Cu acul i-a înţepat ca să se ducă la colectiv… i-a înţepat cu acul! Îi lua, oamenii, îi ridica, îi ducea la Ceamurlia, că acolo era comuna, îi ridica acolo şi îi înţepa, săracii, cu acul. „…Scrie-te la colectiv! Scrie-te!„ Şi noi anul întâi nu ne-am înscris. Şi a trecut un an şi m-am înscris pe urmă, că nu mai puteam să trăim. Nu mai puteam!.. porumbul, se făcea porumbul atuncea, ce porumb, ce grâu, floare [a soarelui] se făcea… cartofii, ia, [aṣa] mari se făcea – nu puteam să-i ţinem, toate le lua! Şi m-am înscris.”
Ion Moldovan din Visuia, Bistriţa Năsăud
„În 5 ianuarie 1960, în Gospodăria Agricolă Colectivă, zis Ogorul Liber, s-au înscris un număr de 57 de ţărani. Ăştia nu prea dispuneau de pământ mult. Au fost membri P.C.R., au fost oameni mai săraci şi datorită conducerii de atunci a Partidului Comunist Român, raion Sărmaş, au făcut presiuni ca să se însrie în Gospodăria Colectivă din acest sat. Menţionez că Visuia a fost prima Gospodărie Agricolă Colectivă din fostul raion Sărmaş care aparţinea de regiunea Cluj. Nu mai ştiu mai departe ce s-a întâmplat, dar ştiu numai din auzite că se făceau presiuni în fiecare an să se mărească numărul membrilor care să se înscrie în Gospodăria Agricolă Colectivă. Oamenii, unii s-au înscris de frică, cei mai mulţi de frică, erau cote mari asupra ţărănimii, erau cote chiabureşti chiar […]Trebuia să plătească cote de carne, impozitul zis chiaburesc şi produse agricole. Organul de atunci al puterii de stat erau colectorii care îi obligau [să dea] şi ultima bucată de grâu, îl luau de la batoză; cetăţeanul nu mai rămânea cu porumb, nu mai avea grâu pentru semănat şi era dus la baza de recepţie, la Sânmihaiu de Câmpie sau chiar la Milaşul de Câmpie…
Au fost arestări?
În perioada asta cu cotele nu au fost arestări, dar erau organele locale de-atunci ale puterii de stat care în fiecare zi veneau pe la sate, pe la cetăţeni care nu puteau să plătească această cotă de cereale, cotele de carne. […] Nu mai puteau să mai suporte şi mulţi din ei s-au predat şi s-au înscris de bună voie în Gospodăria Agricolă Colectivă. Dar aici erau activişitii de partid care zilnic făceau presiuni ca cetăţenii să se înscrie în Gospodăria Agricolă Colectivă.
Mi-aduc aminte – că eram şi director de şcoală – că zilnic erau aduşi la sediul C.A.P.-ului de-atunci din Visuia şi îi ţineau câte o zi, câte două, câte trei zile aicea, nemâncaţi. Îi mai aducea şi îi mai aresta în bufet, în bufet era un beci fără geamuri şi fără lumină. Cei care nu se înscriau în Gospodăria Agricolă Colectivă erau ţinuţi două-trei zile acolo fără mâncare şi fără apă. Locul ăsta era numit de cetăţeni “colţul roşu” … Toate acestea au fost relatate de cetăţeni care au ajuns în asemenea locuri nedorite în timpul regimului comunist din această perioadă.”
Toma Bogdan din Nucet, Sibiu
„A venit colectivul, s-a făcut colectivizarea. În ’62 când s-a terminat… înainte să-nceapă colectivizarea, […] ai noştri au tot rămas, că noi am fost declarate comune de deal, de munte, nu eram la şes ca să facă colectivizarea şi-apoi la urmă am fost obligaţi. Dar pe noi nu ne-a înscris, s-a înscris numai tata, că am fost două familii: tata şi mama şi noi, căsătoriţi. Dar s-au înscris numai bătrânii, s-au înscris în colectiv!
Şi ei cum de s-au înscris?
I-au obligat!… Au fost tot pe capul lor şi frica să nu mai ajungi unde nu trebuie, socru-meu zice: „Eu-s bătrân, mă-nscriu, că n-am ce face!…„ [Pe noi], trei persoane, taică-meu, un vecin al meu şi pe preotul Filip ne obliga, cum să spui, pe rând, să mergem, să ducem pe şeful de post – din ăştia care veneau de pe la partid, din comuna noastră în comunele vecine – cu căruţa. “
Ioan Filip din Lăpuṣ, Maramureṣ
„Fiind fiu al acestor meleaguri, pot să vă vorbesc despre constituirea întovărăşirilor, G.A.S.-urilor cum se spunea atunci, fiind din zona Lăpuşului, comuna Cupşeni.
S-a iniţiat atunci, după ‘55, să se pună bazele unei întovărăşiri, unui G.A.S. ṣi au comasat cel mai bun teren al satului ca să-l însămânţeze cu grâu, cu porumb, în orice caz să dovedească cu noile tehnologii la ce producţie se va ajunge. Aşa bine s-a ajuns, că în al treilea an… – n-au pus bălegar, n-au pus îngrăşământ, nimic! – pur şi simplu numai buruieni s-au făcut. Şi atunci s-au decis: „Hai să schimbăm destinaţia, să nu mai fie întovărăşire agricolă, să-l transformăm, acest G.A.S., sau întovărăşire, în creştere de oi. Pentru că suntem în zonă muntoasă – sub Şatra.„ Zis şi făcut, s-a făcut o întovărăşire. Au luat de prima dată, pe cine?!.. oamenii de serviciu de pe la şcoală, de pe la Consiliul Popular, dar oamenii cu cele mai slabe venituri sau care erau legaţi oarecum de Sfatul Popular.
Printre altele se încerca, adică s-a făcut o constrângere enormă cu oamenii de atunci… părinţii mei, bunăoară, bunicii cu care stăteam, Filip Petru, în fiecare an, alături de alţi oameni, erau scoşi să care piatră din râu, dar aşa, în bătaie de joc – vă daţi seama! – cantităţi enorme, pe drum, câţiva oameni cu căruţele să scoată, să împrăştie piatră. Orice activişti de partid veneau de oriunde, când era vremea mai urâtă – de multe ori pe distanţă chiar peste 10 şi 15 km – să-i ducă la raion sau în altă parte primeau o „înştiinţare„, spuneau aşa, prin omul care bătea toba sau omul de serviciu de la Sfat: „Te-ai prezentat, duci pe tovarăşul cutare în locul cutare.„ Ţin minte de multe ori primăvara şi toamna când era un noroi la noi, erau drumurile proaste, aşa de mare, că împingea cu butucul noroiul! Mulţi nici nu ieşeau cu căruţele, nu se puteau duce atunci, trebuia să-i transporte cu căruţa, şi părinţii mei erau unii din aceşti oameni. În orice timp, ziua noaptea, trebuia. Altfel, la prima oponenţă sau la prima părere că nu poate sau mai ştiu eu ce… [veneau] acele GAZ-uri peste om, era… şi nu mai ştia nimeni de el! [Îl lua] la Canal, în altă parte… cum se vorbea atunci. Şi-au făcut întovărăşirea aceasta. […]
Eu eram la şcoală, la Seminarul Teologic, în anul V, trebuia să termin în primăvara anului 1960. Mă pomenesc că intră directorul Seminarului în clasă – Zăgreanu Ioan îl chema – şi ţipă de-a dreptul la mine în faţa tuturor colegilor, că ce părinţi am eu: „Sunt oameni sălbatici, sunt oameni nebuni…„ – fără să ştiu nimic! – […] „Pleacă, ieşi afară! Până când nu s-o-nscris părinţii în întovărăşire n-ai ce căuta aici! Uite, am primit un act, a venit la Consiliul Popular la Cluj, la Sfatul Popular, părinţii tăi sunt împotriva stăpânirii, împotriva noii orânduiri!„ Ce puteam să fac?!… […]
Când mă duc acasă, sigur, foarte necăjit, amărât, uite-mi pierd examenele, ce mă fac?! Mama, de la distanţă, săraca, cum privea de multe ori – căsuţa noastră era lângă drum -, mă vede venind şi zice: „Oare ce boldunar mai vine, ce răutate pe capul şi pe satul nostru?„, aşa era, deci, aşa era o groază! Dacă pătrundea cineva în sat cu o ţinută în afară de straiele ţărăneşti care erau, era privit prin această prismă. […] Zic: „Mămucă, uite mi-a zis directorul de la noi de la şcoală să nu mă întorc până nu mă întorc cu actul de aici, că altfel, nu mă poate primi.„ „Dragul mamei, ce să facem noi acuma? Noi să ne înrolăm în rândul ultimilor oameni, cei mai slabi gospodari? Păi cu aceia să ne pui tu laolaltă?! Ne pui tu la sapă de lemn? Noi, care am cumpărat atât de greu această avere! […] Şi acuma uite unde ajungem!„ Şi-am spus: „Mămucă, vezi cum se îndreaptă lucrurile, n-aveam ce face. Să ne înscriem măcar cu ceva.„”
Mâine puteṭi citi: Bucovina: grupul anticomunist condus de Vladimir Macoveiciuc
„Am văzut eu oamenii care erau în pădure, urmăreau ce fac patrulele de ruşi…”
