Liberalii cer Ministerului de Finanţe să ia măsuri pentru începerea, de la 1 ianuarie, a negocierilor pentru modificarea, din 2016, a redevenţelor la hidrocarburi. Ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov, anunţa ieri că redevenţele petroliere – taxele pe care le plătesc companiile pentru exploatarea resurselor naturale – vor rămâne la acelaşi nivel ca în ultimii 10 ani, adică între 3,5 şi 13,5%, în funcţie de tipul de zăcământ. Acest nivel al redevenţelor este unul dintre cele mai scăzute din lume – atrage atenţia, într-un comunicat de presă, deputatul PNL, Răzvan Mironescu. El apreciază că Executivul a făcut o mare eroare, că nu a declanşat din timp negocierile cu OMV Petrom, pentru stabilirea unui alt nivel al redevenţelor, iar acest lucru va duce la pierderi de sute de milioane de euro.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 decembrie)