Timp de trei săptămâni, pe site-ul nostru www.rador.ro, dar şi pe FB, am încercat să ne provocăm tinerii cititori să ne dezvăluie de ce aleg …să fie buni şi să se implice în proiecte ce pot schimba lumea în care trăim.
Rezultatele au fost surprinzătoare, aşa cum veţi putea vedea, de sâmbătă, când începem publicarea articolelor câştigătoare. În afara premiiilor I, II şi III, s-au acordat 8 premii speciale, care să recompenseze o muncă de calitate.
Le mulţumim tuturor participanţilor, elevi la Colegiul Naţional «Gheorghe Lazăr», şi la Liceul Teoretic «Alexandru Ioan Cuza» din Bucureşti pentru entuziasmul, bucuria şi performanţa lor.
Şi acum să îi cunoaştem pe câştigători:
Rebeca Ses – premiul special pentru cel mai tânăr concurent
De ce am ales să fiu bun?
*Vreau să las cuiva o anume parte din mine, aşa, dacă mă voi pierde vreodată şi voi uita cine sunt, aş reuşi să mă întorc acolo unde umbra mea încă a rămas. Aşadar, ce voi lăsa mai exact?*. Cu aceste gânduri mă trezeam într-o perioadă zilnic, tulburându-mi mintea aidoma ecoului straniu al vântului în adâncurile unei păduri. Aşteptam continuu un echilibru, ca ideile-mi să se limpezească, cugetam pe atunci că poate e doar o idee absurdă, pentru că oamenii nu sunt ca firimiturile de pâine, să îi poţi împărţi cu zeci de suflete înaripate. Dar totuşi…
După câteva luni aveam să înţeleg de fapt toată povestea. Modesta mea experienţă de până atunci îmi arătase deja tabloul crud al vieţii, un peisaj violent, creionat în nuanţe de ură, dispreţ şi indiferenţă. Cu toate acestea, ea m-a învăţat să nu dau drumul niciodată propriilor valori, altfel voi ajunge sa fac şi eu parte din aceeaşi imagine alb-negru. Am preferat să-mi păstrez pata de culoare şi să mă ţin cu putere de stropul de Bunătate pe care îl ţineam ascuns în suflet. Mai mult decât atât, dintr-un strop să ajung la un păhărel…
Am realizat treptat câtă Bunătate poţi să oferi unor…copii. Da, cui altcuiva, decât acelor inimi asemenea sinelui? Am reuşit să mă implic într-un program educaţional ca voluntar, ocazie în care aveam şansa să dau mai departe exact acea parte a mea pe care o căutam: Bunătatea. Cum a decurs totul? Cu multă emoţie. E foarte greu să descriu în cuvinte clipele trăite, să redau cu aceeaşi pasiune episodul în care eu, în dreapta piticilor stăteam nostalgică şi îi învăţam cum să deseneze o floare. Nimeni nu poate să îşi imagineze atâta fericire văzută de mine pe feţele celor mici. Vă vine să credeţi, asemenea bucurie datorată unei flori?
Acum, când în urmă privesc, ma bucur că o parte din sufletul meu a rămas la copii, pentru că ştiu din toata inima că o voar aprecia şi păstra pentru totdeauna cu ei.
