Ruşii lansează un model îmbunătăţit al telefonului cu două ecrane YotaPhone

Deja celebrul YotaPhone, telefonul inteligent cu două ecrane lansat de compania rusească Yota Devices în februarie 2014, va apărea în varianta îmbunătăţită în decembrie. Prototipul a fost prezentat anul acesta la congresul Mobile World de la Barcelona.

Telefonul, care se bazează pe sistemul de operare Android, va avea un ecran obişnuit de smartphone pe o faţetă şi un ecran de tip e-ink sau e-reader pe cealaltă. Aparatul va permite trimiterea de imagini, mesaje scrise sau a altor informaţii din ecranul clasic pe ecranul din spate, a cărui tehnologie similară cu cea a dispozitivelor pentru lectură, e mai puţin dăunătoare pentru ochi şi consumă mult mai puţină baterie.

YotaPhone 2 va fi pus pe piaţă în 20 de ţări din Europa în această lună, la Londra fiind deja lansat pe 3 decembrie. Preţul ajunge la 33.000 de ruble (500 de euro). Are un display clasic de 5 inch de tip AMOLED pe o parte şi un ecran e-ink de 4,7 inch pe cealaltă parte. Alte specificaţii: procesor Snapdragon 800, camera foto de 8 megapixeli şi memorie de 32 GB.

YotaPhone-2
Foto: Yota Devices

În noua versiune, telefonul este mai mare şi mai ergonomic. Ecranul e-ink este dotat acum cu touchscreen, la primul model fiind disponibilă doar o zonă restrânsă de interacţiune în partea de jos, ceea ce permite navigarea cu scroll şi executarea de comenzi direct pe ecran. Rezoluţia este şi ea mai bună, o imagine trimisă de pe display-ul frontal fiind acum de o calitate superioară şi pe e-ink. De altfel, pe ecranul dorsal vor putea fi afişate aproape toate informaţiile din telefon, de la rezultate live ale unui meci, până la prognoze meteo sau notificări ale apelurilor pierdute şi ale mesajelor primite. Poate fi chiar conectat la alte dispozitive.
Primul YotaPhone a fost criticat pentru o serie de aspecte cum ar fi ecranul e-ink fără touchscreen sau poziţia camerei foto în colţul din stânga jos. YotaPhone 2 promite aşadar să rezolve aceste neajunsuri, iar dacă software-ul este şi el cizelat, poate deveni produsul cel mai interesant al anului în acest sector.

Sursa: Mashable.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă