DNA solicită Ministerului Justiţiei să reglementeze durata maximă şi procedura referitoare la controlul judiciar

Direcţia Naţională Anticorupţie solicită Ministerului Justiţiei să reglementeze prin ordonanţă de urgenţă durata maximă şi procedura referitoare la controlul judiciar. Potrivit procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, controlul judiciar trebuie să fie dispus pentru o perioadă de 60 de zile şi prelungit succesiv pentru aceeaşi perioadă, iar durata totală a acestei măsuri preventive să nu depăşească doi ani. Demersul are loc după ce Curtea Constituţională a decis că articolele din Codul de procedură penală, referitoare la controlul judiciar, sunt neconstituţionale, întrucât nu prevăd durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri. În aceste condiţii – precizează procurorul-şef al DNA – există riscul ca inculpaţii, a căror libertate de mişcare a fost restrânsă astfel, să părăsească teritoriul ţării, îngreunând desfăşurarea procesului penal.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 decembrie